Video Garry Kasparov, reţinut de poliţie în timpul unei manifestaţii a opoziţiei, la Moscova

Fostul campion mondial de şah, Garry Kasparov, a fost reţinut de poliţie în timpul unei manifestaţii a opoziţiei ruse, desfăşurată sâmbătă, la Moscova.

3 afișări

El a fost reţinut în timp ce încerca să se îndrepte spre sediul Comisiei electorale centrale, împreună cu un grup de susţinători, pentru a denunţa alegerile legislative "incorecte", care vor avea loc la 2 decembrie.

După ce a fost blocat la zid, împreună cu gărzile sale de corp, el a fost împins spre un autobuz în care a fost urcat cu forţa, în timp ce jurnaliştii şi manifestanţii erau îndepărtaţi cu brutalitate. La bordul autobuzului, Kasparov a tras la o parte o perdea şi a făcut cu mâna semnul victoriei, în timp ce susţinătorii săi scandau "Libertate, libertate !".

Alte circa 20 de persoane au fost reţinute, de asemenea, potrivit agenţiei Itar-Tass.

Un purtător de cuvânt al poliţiei a confirmat reţinerile, fără a putea preciza însă numărul lor. "Am procedat la arestări. (...) Ei au încălcat regulile de ordine publică", a declarat el.

Circa 2.000 de persoane au manifestat, sâmbătă, la Moscova, pentru o "Rusie fără Putin", cu o săptămână înaintea alegerilor legislative de la 2 decembrie, la îndemnul mişcării de opoziţie condusă de Kasparov.

Manifestanţii, strict supravegheaţi de efective impresionante ale poliţiei, au mărşăluit pe bulevardul Saharov, arborând pancarte pe care scria "Rusia Unită ne-a furat alegerile" (făcând aluzie la partidului lui Vladimir Putin) sau "pentru o Rusie împotriva lui Putin".

Mitingul a început calm, în jurul orei locale 13.00 (12.00 ora României), în prezenţa lui Kasparov şi a lui Eduard Limonov, doi lideri ai mişcării Cealaltă Rusie, ca şi a lui Boris Nemţov, liderul partidului liberal de opoziţie Uniunea forţelor de dreapta (SPS).

Manifestanţii, care doreau să meargă până în faţa sediului Comisiei electorale centrale, au fost autorizaţi să se reunească, dar nu să şi mărşăluiască pe stradă. În aprilie, poliţia a dispersat violent un marş similar "de exprimare a dezacordului", în momentul în care demonstranţii au încercat să se pună în mişcare.

Comentând participarea mai slabă decât fusese prevăzut - organizatorii aşteptau circa 2.000 de participanţi - Boris Nemţov a apreciat că intimidările autorităţilor au convins mulţi oameni să nu mai vină.

"Oamenilor le este frică, li s-a spus că vor avea loc violenţe, că voi fi atacat. Autorităţile vor să ne sperie, dar ele sunt cele cărora le este frică", a declarat el.

Mulţimea a scandat "Avem nevoie de o altă Rusie", "Putin, pleacă !", "Ia-ţi schiurile şi du-te la Magadan !", făcând aluzie la gulagurile de la Magadan, în Extremul Orient rus.

Nu departe, tinerii pro-Kremlin au organizat şi ei mai multe contramanifestaţii. În apropierea Kremlinului, circa 2.000 de tineri din organizaţia Nachi (Ai noştri) s-au reunit în semn de sprijin pentru preşedintele Putin.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici