Germania ameninţă Rusia cu sancţiuni, după tentativa de otrăvire a lui Navalnîi. Ministrul de Externe: Partea rusă trebuie să reacţioneze

  • Germania va începe discuţiile cu privire la posibilele sancţiuni împotriva Rusiei, dacă Moscova nu v ada explicaţii în cazul Navalnîi.
  • Ministruş de Externe german: Dacă în următoarele zile, partea rusă nu ajută la clarificarea a ceea ce s-a întâmplat, atunci va trebui să discutăm un răspuns cu partenerii noştri.
1336 afișări
Imaginea articolului Germania ameninţă Rusia cu sancţiuni, după tentativa de otrăvire a lui Navalnîi. Ministrul de Externe: Partea rusă trebuie să reacţioneze

Profimedia

Germania, care deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE, va începe discuţiile cu privire la posibilele sancţiuni împotriva Rusiei, dacă Moscova nu va da explicaţii „în zilele următoare” despre otrăvirea opozantului Aleksei Navalnîi, a avertizat duminică, 6 septembrie, ministrul de Externe german, Heiko Maas.
 
"Stabilirea unui ultimatum nu ajută pe nimeni, dar dacă în următoarele zile partea rusă nu ajută la clarificarea a ceea ce s-a întâmplat, atunci va trebui să discutăm un răspuns cu partenerii noştri", a declarat Heiko Maas pentru Bild, preluat de Le Figaro
 
El a subliniat că, dacă ar trebui să se decidă impunerea sancţiunilor, acestea ar trebui să fie „clare” şi nu a exclus un impact asupra proiectului gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să lege Rusia de Germania prin Marea Baltică.
 
"În orice caz, sper ca ruşii să nu ne constrângă să ne schimbăm poziţia în privinţa Nord Stream," a precizat Heiko Maas.
 
Ministrul rus de Externe, Sergey Lavrov, a declarat că a primit acuzaţiile de asasinare a lui Navalnîi cu „o doză bună de scepticism” şi a cerut Berlinului să furnizeze dovezi. 
 
Heiko Maas a dat vina pe statul rus pentru otrăvirea lui Navalnîi. "Există mai multe indicii în această direcţie, motiv pentru care partea rusă trebuie să reacţioneze acum", a spus el.
 
”Substanţa mortală cu care a fost otrăvit Navalnîi a fost în trecut în posesia autorităţilor ruse, doar un număr mic de oameni au acces la Noviciok şi această otravă a fost deja folosită de serviciile ruseşti pentru atacul asupra fostului agent Sergei Skripal”, a adăugat şeful diplomaţiei germane.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici