Germania: Controlorii de trafic aerian anunţă o grevă de şase ore. Până la 2.500 de zboruri ar putea fi afectate

Sindicatul controlorilor germani de trafic aerian (GDF) a lansat marţi un apel la organizarea unei greve de şase ore, joi dimineaţa, după eşecul unor negocieri cu privire la o creştere salarială, pentru care anagajatorul lor vrea să îi dea în judecată.

447 afișări
Imaginea articolului Germania: Controlorii de trafic aerian anunţă o grevă de şase ore. Până la 2.500 de zboruri ar putea fi afectate

Germania: Controlorii de trafic aerian anunţă o grevă de şase ore. Până la 2.500 de zboruri ar putea fi afectate (Imagine: Shutterstock)

Greva urmează să aibă loc pe aeroporturile din întreaga ţară, de la ora locală 6.00 (7.00, ora României) la ora locală 12.00 (13.00, ora României), a precizat GDF, într-un comunicat, şi va putea afecta până la 2.500 de zboruri.

Personalul necesar va fi, totuşi, pus la dispoziţie, pentru o parte a zborurilor, cu scopul de a garanta un serviciu minim, a adăugat sindicatul.

Angajatorul, Societatea Germană pentru Securitate Aeriană (DFS, publică) şi-a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, la Frankfurt, intenţia să facă recurs, în justiţie, probabil miercuri, împotriva acestei greve.

DFS consideră că unele exigenţe ale sindicatului, ca aceea de a trata toţi salariaţii în mod egal, merg împotriva legii, lucru care face posibil acest recurs.

GDF şi-a exprimat "regretul" pentru faptul că s-a ajuns la o grevă, dar "nu există alte alternative", în opinia sa.

Sindicatul, care reprezintă între 3.000 şi 5.500 de controlori de trafic aerian din ţară, cere o creştere a salariilor cu 6,5 la sută pentru aceştia. Luni, a votat principiul unei greve pe termen nelimitat, după blocarea negocierilor cu DFS.

O nouă propunere a DFS, prezentată luni, a fost examinată şi respinsă, între timp, a anunţat sindicatul. "Având în vedere rata inflaţiei, (oferta) înseamnă o pierdere din salariul real", potrivit acestuia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici