„În ultimii trei ani, am asistat la impulsuri enorme de modernizare a capabilităţilor militare NATO pe fondul comportamentului Kremlinului”, a declarat Ursula von der Leyen la o conferinţă pe teme de securitate găzduită de Uniunea Creştin-Democrată (CDU, centru-dreapta), partidul cancelarului Angela Merkel.
„Acest lucru a fost corect şi important, dar cred că trebuie să investim aceeaşi energie în modernizarea structurilor europene de securitate şi în politica de apărare a UE”, a adăugat Ursula von der Leyen, citată de site-ul agenţiei Reuters.
În încercarea de a atenua eventuale preocupări ale Statelor Unite şi Marii Britanii, Von der Leyen a subliniat că suplimentarea capacităţilor militare europene trebuie „să ţină cont de faptul că nu se poate dezvolta o concurenţă” între Uniunea Europeană şi NATO, „ci ar trebui să colaboreze în mod complementar”.
Declaraţia ministrului german al Apărării se înscrie în cadrul unei serii de propuneri în sensul creării unei armate a Uniunii Europene.
În contextul în care Marea Britanie a decis să părăsească UE, Franţa, Germania, Italia şi Spania pledează pentru o politică europeană în materie de apărare. Într-o scrisoare comună, cele patru ţări au argumentat că Uniunea Europeană ar trebui să poată răspunde crizelor militare externe fără coordonarea Statelor Unite, notează Reuters.
Citeşte şi: Premierul Theresa May insistă că Marea Britanie va menţine accesul pe piaţa UE şi va avea perspective deschise după Brexit
Citeşte şi: Activistă britanică : Scoţia se va alătura iniţiativei judiciare contra Guvernului „dictatorial” condus de Theresa May pe tema Brexit
Citeşte şi: Guvernul Marii Britanii pregăteşte alegeri anticipate, pe fondul disputelor pe tema Brexit