Germania: Partidul Verzilor respinge o coaliţie de guvernare cu partidul lui Merkel

Verzii germani au decis miercuri să oprească discuţiile privind formarea coaliţiei cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, a cărei singură opţiune ca partener de guvernare o reprezintă acum Partidul Social-Democrat.

Imaginea articolului Germania: Partidul Verzilor respinge o coaliţie de guvernare cu partidul lui Merkel

Angela Merkel (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Verzii nu vor să negocieze coaliţia" cu Merkel, a declarat preşedintele adjunct al partidului, Claudia Roth, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută după mai multe ore de discuţii cu reprezentanţii conservatori la Berlin.

Între conservatori (CDU şi partidul bavarez CSU) şi Verzi "nu vor exista negocieri cu privire la o coaliţie guvernamentală", a constatat secretarul general al CDU, Hermann Grohe, în faţa jurnaliştilor.

Angela Merkel trebuie acum să încerce să formeze un guvern cu social-democraţii, cu care va continua discuţiile joi, pentru a treia oară consecutiv.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici