Greta Thunberg a criticat planul Comisiei Europene de atingere a neutralităţii climatice în 2050

  • Adolescenta suedeză a mers la Bruxelles, în ziua în care Comisia Europeană a aprobat planul pentru atingerea neutralităţii climatice în 2050.
  • Thunberg a spus că „nicio politică, plan sau acord nu vor fi suficiente” atâta timp cât blocul „va continua să ignore bugetele de CO2 care se aplică pentru astăzi”.
  • Tânăra activistă le-a oferit oficialilor europeni şi o soluţie: „Trebuie doar să ne schimbăm comportamentul, societatea”.
1936 afișări
Imaginea articolului Greta Thunberg a criticat planul Comisiei Europene de atingere a neutralităţii climatice în 2050

Greta Thunberg a criticat planul Comisiei Europene de atingere a neutralităţii climatice în 2050

Activista Greta Thunberg a criticat planul Comisiei Europene de atingere a neutralităţii climatice europene în 2050. Ea spune că „Planul Verde” propus de CE dă lumii sub 50% şanse de a limita încălzirea globală, scrie Euronews. 

Adolescenta suedeză a mers la Bruxelles, în ziua în care Comisia Europeană a aprobat planul pentru atingerea neutralităţii climatice în 2050.

„Recunoaşteţi că renunţaţi, la acordul de la Paris, la promisiunile dumneavoastră că faceţi tot ce puteţi pentru a asigura un viitor sigur pentru proprii copii", le-a spus Thunberg europarlamentarilor.

„Această lege a climei reprezintă o predare. Natura nu negociează şi nu poţi face acorduri cu fizica. Obiectivele dumneavoastră îndepărtate nu vor însemna nimic dacă emisiile mari vor continua în ritmul de astăzi, chiar şi pentru doar câţiva ani", a mai spus Greta Thunberg, miercuri.

Thunberg a spus că „nicio politică, plan sau acord nu vor fi suficiente” atâta timp cât blocul „va continua să ignore bugetele de CO2 care se aplică pentru astăzi”.

Tânăra activistă le-a oferit oficialilor europeni şi o soluţie: „Trebuie doar să ne schimbăm comportamentul, societatea”.

„Green Deal”, planul adoptat, miercuri de Comisia Europeană, prevede o legislaţie privind acordurile ecologice ale UE şi stabileşte ţinte obligatorii din punct de vedere juridic pentru a se atinge ţinta de Carbon zero până în 2050.

"Aceasta înseamnă emisii net-zero pentru ţările UE în ansamblu, în principal prin reducerea emisiilor, investiţii în tehnologii ecologice şi protejarea mediului natural", a explicat preşedintele Comisie Europene, Ursula von der Leyen.

Scopul Comisiei este „de a face din UE primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050”.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici