Groenlanda se confruntă cu cea mai ridicată temperatură din ultimii 1.000 de ani - studiu

Prin forarea stratului de gheaţă pentru a prelua mostre de zăpadă şi gheaţă de acum câteva sute de ani, oamenii de ştiinţă au reuşit să reconstituie temperaturile din nordul şi centrul Groenlandei din anul 1000 d.Hr. până în 2011.

2532 afișări
Imaginea articolului Groenlanda se confruntă cu cea mai ridicată temperatură din ultimii 1.000 de ani - studiu

FOTO UE, Copernicus Sentinel-X

Temperaturile din unele părţi ale Groenlandei sunt mai calde decât au fost în ultimii 1.000 de ani, a declarat pentru AFP coautorul unui studiu care a reconstituit condiţiile prin forarea adâncă a stratului de gheaţă.
 
„Concluzia confirmă veştile proaste pe care le ştiam deja din păcate... (Este) clar că trebuie să ţinem această încălzire sub control pentru a opri topirea calotei glaciare din Groenlanda”, a declarat pentru AFP profesorul asociat de fizică climatică Bo Mollesoe Vinther de la Universitatea din Copenhaga.
 
Rezultatele studiului, publicate în revista ştiinţifică Nature, arată că încălzirea înregistrată în deceniul 2001-2011 „depăşeşte cu certitudine intervalul de variabilitate a temperaturilor preindustriale din ultimul mileniu”.
 
În acest deceniu, temperatura a fost „în medie cu 1,5 grade Celsius mai mare decât în secolul XX”, arată cercetarea.
 

Milioane de oameni sunt în pericol

 
Topirea stratului de gheaţă din Groenlanda duce deja la creşterea nivelului mării, ameninţând milioane de oameni care locuiesc de-a lungul coastelor şi care s-ar putea afla sub ape în deceniile sau secolele următoare.
 
În prezent, calota de gheaţă a Groenlandei este principalul factor de creştere a oceanelor, spune NASA, regiunea arctică încălzindu-se într-un ritm mai rapid decât restul planetei.
 
Într-un raport de referinţă din 2021 privind ştiinţa climei, Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (IPCC) a afirmat că stratul de gheaţă din Groenlanda ar contribui cu până la 18 centimetri la creşterea nivelului mării până în 2100, în scenariul cu cele mai ridicate emisii.
 
Masivul strat de gheaţă, cu o grosime de doi kilometri, conţine suficientă apă îngheţată pentru a ridica mările globale cu peste şapte metri în total.
 
În cadrul Acordului de la Paris privind clima, ţările au convenit să limiteze încălzirea la mult sub 2C.
 
„Semnalul încălzirii globale pe care îl vedem în întreaga lume a ajuns şi în aceste locaţii foarte îndepărtate de pe calota de gheaţă din Groenlanda”, a declarat Vinther. „Trebuie să oprim acest lucru înainte de a ajunge în punctul în care vom avea acest cerc vicios al unei topiri autosuficiente a gheţii din Groenlanda", a avertizat el. „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”, conchide specialistul. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici