Guterres denunţă problemele sistemului alimentar mondial şi cere Rusiei să revină în Acordul cerealelor

Antonio Guterres, secretarul general al Naţiunilor Unite, a denunţat luni, la Summitul ONU privind alimentaţia, problemele sistemului alimentar mondial şi a îndemnat Rusia să revină la aplicarea Acordului privind exporturile de cereale pe Marea Neagră.

525 afișări
Imaginea articolului Guterres denunţă problemele sistemului alimentar mondial şi cere Rusiei să revină în Acordul cerealelor

Sursa foto: AP / Mediafax Foto

"Într-o lume care are abundenţă, este scandalos că există persoane care continuă să sufere şi să moară de foame", a declarat Antonio Guterres, potrivit cotidianului Le Monde, în discursul rostit la începerea Summitului ONU privind alimentaţia, aflat în curs la Roma.

Guterres a îndemnat Rusia să revină la aplicarea Acordului cu Ucraina privind exporturile de cereale pe Marea Neagră. "Creşterile de preţuri au efecte devastatoare asupra ţărilor vulnerabile care luptă să îşi hrănească populaţiile", a insistat Guterres.

Rusia a suspendat, în urmă cu o săptămână, Acordul cu Ucraina privind transporturile de cereale pe Marea Neagră, un tratat garantat de Turcia şi de Naţiunile Unite. Moscova a cerut facilitarea exporturilor de cereale şi fertilizatori din Rusia, precum şi reintegrarea Băncii Agricole ruse (Roselhozbank) în sistemul internaţional.

"Sistemul alimentar mondial a eşuat, iar miliarde de oameni suportă preţul", a afirmat Guterres, subliniind că 780 de milioane de oameni suferă de foame în întreaga lume.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici