Haos în Irlanda de Nord. Protestatarii au incendiat vehicule, iar poliția a intervenit cu tunuri de apă
Tulburările au izbucnit după ce un bărbat pe nume Stephen Ogilvie a fost grav rănit într-un atac cu cuțitul în nordul Belfastului, luni seara. Suspectul, Hadi Alodid, în vârstă de 30 de ani, a fost acuzat de tentativă de omor și deținere de armă albă în spațiu public.
Anti-migration rioters are throwing Molotov cocktails at the police in Belfast tonight pic.twitter.com/jNMU2UkQAK
— Visegrád 24 (@visegrad24) June 10, 2026
Informații false răspândite pe rețelele sociale au amplificat tensiunile. Marți, mulțimile au vizat cartiere cu minorități etnice. Miercuri seara, violențele s-au concentrat la sensul giratoriu Sandyknowes din Newtownabbey, conform The Guardian.
Camion incendiat, garduri smulse, un spectator rănit
Protestatarii, majoritatea cu fețele acoperite și îmbrăcați în negru, au smuls garduri pentru a le folosi ca baricade. Au aprins cauciucuri, mobilier și pubele. O dubă albă a fost condusă în flăcări de un bărbat care a sărit din ea cu cutia de viteze cuplată.
Un spectator a fost transportat la spital după ce a fost lovit în cap de o piatră. Un ofițer de poliție a fost și el lovit, fără răni grave. Poliția a intervenit cu tunuri de apă după avertismente repetate prin difuzoare, dispersând mulțimea în jurul orei 23:30.
Potrivit unor informații, protestatarii intenționau să atace un hotel din apropiere care găzduiește migranți.
Familia victimei și guvernul condamnă violențele
Familia lui Stephen Ogilvie a transmis un comunicat prin care a condamnat protestele și a cerut oprirea dezinformării. „Persoana dragă se află într-o stare stabilă. Nu susținem astfel de reacții”, se arată în mesaj.
Miniștrii din executivul de la Stormont au emis o declarație comună de condamnare. „Oamenii transformă durerea și furia autentice în arme pentru propriile lor scopuri greșite„, au transmis aceștia.
Tulburări mai reduse au fost semnalate și în Derry și Coleraine. Alte proteste anunțate pentru miercuri seara nu au mai avut loc.