Hillary Clinton a suferit o COMOŢIE CEREBRALĂ după ce A LEŞINAT

Hillary Clinton a suferit o comoţie cerebrală după ce a leşinat, dar se recuperează, a declarat purtătorul de cuvânt al acesteia, citat de AFP. Clinton "s-a deshidratat şi a leşinat, suferind o comoţie cerebrală", a anunţat Philippe Reines într-un comunicat.

2027 afișări
Imaginea articolului Hillary Clinton a suferit o COMOŢIE CEREBRALĂ după ce A LEŞINAT

Hillary Clinton (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Ea se recuperează la domiciliu şi va fi monitorizată periodic de medici. Urmând recomandările acestora, ea va continua să lucreze de acasă săptămâna viitoare, rămânând în contact cu Departamentul de Stat şi alţi oficiali", adaugă textul.

"Ea speră să se întoarcă la muncă rapid", a precizat purtătorul de cuvânt.

La începutul săptămânii, şefa diplomaţiei americane şi-a anulat un turneu în Maroc, Tunisia şi Abu Dhabi din cauza unui enterovirus.

Clinton, în vârstă de 65 de ani, călătoreşte în medie de două ori pe lună în străinătate, unde rămâne mai multe zile. Ea îşi încheie mandatul în ianuarie şi se va retrage după patru ani la conducerea principalei reţele diplomatice a lumii, în serviciul preşedintelui Barack Obama.

Având în vedere popularitatea sa internaţională şi în Statele Unite, presa americană speculează periodic asupra candidaturii sale la alegerile prezidenţiale din 2016. Dar soţia fostului preşedinte Bill Clinton asigură că vrea să "înceteze cu politica" şi să revină la "viaţa privată".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici