Human Rights Watch acuză Egiptul că nu efectuează anchete cu privire la manifestanţi ucişi de poliţie

Human Rights Watch (HRW) acuză autorităţile instalate de către armată în Egipt că nu anchetează morţile manifestanţilor ucişi, în special pe 6 octombrie, de către forţele de securitate în cursul unor confruntări la Cairo.

110 afișări
Imaginea articolului Human Rights Watch acuză Egiptul că nu efectuează anchete cu privire la manifestanţi ucişi de poliţie

Human Rights Watch acuză Egiptul că nu efectuează anchete cu privire la manifestanţi ucişi de poliţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Într-un raport publicat sâmbătă, organizaţia pentru apărarea drepturilor omului cu sediul la New York afirmă că autorităţile nu au interogat sau anunţat că intenţionează să interogheze forţele de securitate, la trei săptămâni după ce au utilizat arme de foc pentru a dispersa susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, destituit pe 3 iulie de către armată.

"În contextul manifestaţiilor care se succed, forţele de securitate egiptene au recurs rapid şi fără avertisment la arme de foc, omorând oameni", afirmă, citat într-un comunicat Joe Stork, adjunctul directorului HRW pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Pe 6 octombrie, cel puţin 57 de persoane au fost ucise, majoritatea la Cairo, în confruntări între poliţie şi manifestanţi pro-Morsi, în cursul unor defilări ce marcau 40 de ani de la Războiul israeliano-arab din 1973.

Aceste confruntări au fost cele mai sângeroase de la dispersarea într-o baie de sânge, de către armată şi poliţie, a două importante mitinguri pro-Morsi la Cairo, pe 14 august, când au fost ucişi câteva sute de manifestanţi islamişti.

De atunci, Ministerul de Interne a autorizat forţele de ordine să tragă asupra unor manifestanţi "ostili" sau care atacă "bunuri publice".

"Faptul că poliţişti egipteni fac uz disproporţionat de forţa letală nu este o noutate, dar acum ei trag ca şi cum nu le-ar fi frică de faptul că vor răspunde pentru faptele lor", a subliniat Stork. "Atât timp cât conducători militari din Egipt nu vor fi adoptat măsuri puternice pentru a struni poliţia, vor fi ucişi manifestanţi", a adăugat el.

"Ce le trebuie autorităţilor să strunească forţele de securitate sau să să creeze o comisie de anchetă asupra modului în care folosesc forţa letală?", continuă Stork, care apreciază că 1.300 de persoane au fost ucise în Egipt de la începutul lui iulie şi până în prezent.

HRW denunţă în plus faptul că nu a fost lansată vreo anchetă, în ultimele trei luni, asupra violenţelor comise de forţele de ordine, deşi justiţia a fost sesizată şi au fost operate arestări în cazul unor violenţe comise de către manifestanţi.

Un singur caz implicând poliţişti este judecat în prezent. Patru poliţişti sunt judecaţi pentru moartea a 37 de deţinuţi islamişti asfixiaţi într-o dubă de arestări la jumătatea lui august.

"Acest proces arată că Egiptul este capabil să ceară socoteală forţelor de securitate (...). Ar fi necesar să facă la fel în privinţa ofiţerilor de poliţie care trag asupra manifestanţilor în mare parte paşnici", apreciază Stork.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici