Înalţi oficiali europeni discută luni cu premierul Belgiei pe tema acordului comercial CETA

Înalţi oficiali europeni vor purta luni discuţii cu premierul Belgiei, Charles Michel, pe tema acordului comercial UE-Ottawa (CETA), a cărui semnare este blocată în prezent de Parlamentul regiunii Valonia, relatează agenţia DPA.

697 afișări
Imaginea articolului Înalţi oficiali europeni discută luni cu premierul Belgiei pe tema acordului comercial CETA

Înalţi oficiali europeni discută luni cu premierul Belgiei pe tema acordului comercial UE-Ottawa

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, trebuie să se întâlnească, luni, cu oficialul belgian alături de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au declarat oficiali UE.

Tusk are apoi programată o întâlnire cu premierul Canadei, Justin Trudeau, care speră să semneze acordul la summitul de joi de la Bruxelles.

Uniunea Europeană şi Canada au oferit Belgiei un termen-limită până luni seara pentru a decide dacă susţine parteneriatul comercial UE-Ottawa (CETA), în caz contrar ceremonia de semnare a acordului urmând să fie anulată.

Şeful Guvernului valon, Paul Magnette, a respins, duminică, orice ultimatum impus de UE şi Canada Belgiei pentru ca această ţară să decidă dacă va semna acordul comercial CETA.

"Stabilirea unui eventual ultimatum nu este un act compatibil cu exercitarea acestui drept democratic", a afirmat Paul Magnette.

Magnette a afirmat, de asemenea, că "nu este la curent" cu vreun ultimatum impus de UE Belgiei, adăugând că a refuzat mereu să respecte "un calendar obligatoriu".

"Ni se prezintă un document dezamăgitor şi, în paralel, ni se dă un ultimatum. Este foarte surprinzător. Acest lucru ne determină să ne punem întrebări despre scopul urmărit", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul Guvernului valon.

Acordul de parteneriat comercial UE-Canada a fost blocat de Guvernul regiunii belgiene Valonia din raţiuni de ordin social şi ecologic, iar reuniunea extraordinară desfăşurată joi seară la nivel de ambasadori ai celor 28 de state UE nu a reuşit depăşirea impasului, discuţiile continuând vineri cu Ottawa. Ambasadorii celor 28 de state membre UE s-au reunit joi seară, în paralel cu summitul Consiliului European, în efortul de a ajunge la o poziţie de compromis pentru a se depăşi opoziţia regiunii belgiene Valonia faţă de Acordul Complet Economic şi Comercial UE-Canada (CETA). Însă Guvernul din Wallonia a respins propunerile Uniunii Europene, ceea ce împiedică Guvernul federal belgian să semneze Acordul CETA.

Citeşte şi: Hillary Clinton

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici