Încă o ţară închide graniţele pentru români. România a fost inclusă pe lista ţărilor „închise”

Autorităţile daneze au anunţat, joi, noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Danemarcei, care vor intra în vigoare la 1 august 2020, ora 00.00. România a fost inclusă pe lista ţărilor „închise”, potrivit unui comunicat transmis, joi, de Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

54708 afișări
Imaginea articolului Încă o ţară închide graniţele pentru români. România a fost inclusă pe lista ţărilor „închise”

Încă o ţară închide graniţele pentru România

Danemarca a inclus România pe lista ţărilor „închise”, alături de alte state cum ar fi Bulgaria, Luxemburg, Portugalia.

Conform informaţiilor comunicate de autorităţile daneze, cetăţenii care vin din România vor putea continua să călătorească în Danemarca doar în baza unui motiv întemeiat, conform listei stabilite de autorităţile daneze competente.

Pentru informaţii în limba română privind lista de „motive întemeiate”, este recomandată consultarea site-ului Ambasadei României la Copenhaga, la link-ul: http://copenhaga.mae.ro/local-news/2343.

Intrarea cetăţenilor care vin din România şi care au un motiv întemeiat pentru intrarea pe teritoriul Danemarcei va fi permisă fără prezentarea unui test COVID-19. În cazul în care aceştia prezintă simptome clare de infecţie (tuse uscată, febră etc), autorităţile daneze pot refuza intrarea.

Cetăţenilor români cu drept de şedere în Danemarca li se va recomanda ferm o perioadă de carantină timp de 14 zile la întoarcerea din România.

Tot de la 1 august 2020, nu va mai fi permisă intrarea pe teritoriul Regatului Danemarcei în scop turistic cetăţenilor care vin din România.

Cu privire la tranzit, autorităţile daneze au precizat că acesta va fi permis în anumite condiţii. Astfel, în cazul deplasării în scop turistic într-o altă ţară decât Danemarca va fi solicitată dovada unei rezervări la o unitate de cazare din afara Danemarcei. În cazul deplasării într-o altă ţară pentru unul dintre motivele prevăzute în lista de „motive întemeiate” indicată anterior.

Persoanelor cu simptome clare de infecţie (tuse uscată, febră etc) nu le va fi permisă tranzitarea teritoriului Danemarcei.

Informaţii suplimentare cu privire la noile măsuri sunt disponibile la următorul link (limba engleză): https://politi.dk/en/coronavirus-in-denmark/travelling-in-or-out-of-denmark/entry-into-denmark .

MAE reaminteşte că cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de urgenţă al Ambasadei României la Copenhaga - 0045 27 35 55 37.

MAE recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51908 , http://copenhaga.mae.ro/ şi http://www.mae.ro/ .

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici