Incendii devastatoare la vest de Madrid: Aproximativ 2.000 de persoane au fost evacuate

Mai multe incendii, declanşate intenţionat, devastau marţi dimineaţă zona de la vest de Madrid, determinând evacuarea a 2.000 de locuitori ca măsură de precauţie, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciilor de salvare, care speră ca situaţia să fie controlată în cursul zilei.

188 afișări
Imaginea articolului Incendii devastatoare la vest de Madrid: Aproximativ 2.000 de persoane au fost evacuate

Incendii devastatoare la vest de Madrid: Aproximativ 2.000 de persoane au fost evacuate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Focul, care s-a declanşat luni, a distrus deja mai mult de 2.000 de hectare de pădure potrivit presei spaniole, o cifră pe care serviciile de salvare spaniole nu au dorit să o confirme.

"Toate incendiile sunt în faza de control, cu excepţia unuia singur care prezintă acum mai multe probleme, pe muntele Santa Catalina", unde geografia locului face mai dificilă munca de stingere, a explicat purtătorul de cuvânt al serviciilor de salvare.

Focul afectează mai ales comunele Valdemaqueda şi Robledo de Chavela, la 60 de kilometri vest de capitală.

"Toate indiciile ne fac să gândim că (focul) a fost aprins intenţionat: erau patru focare simultane, acesta nu este un hazard", a anunţat purtătorul de cuvânt.

"Aproximativ 2.000 de persoane" au fost evacuate pentru noapte, dar chiar dacă flăcările s-au apropiat de locuinţe, în aparenţă niciuna nu a fost distrusă.

În jurul a 500 de pompieri şi agenţi forestieri lucrează acum la faţa locului, ajutaţi de 11 elicoptere şi trei avioane.

"Dacă situaţia evoluează bine la nivel meteorologic, în special vântul, incendiile ar putea fi controlate în decursul zilei", a apreciat purtătorul de cuvânt al serviciilor de salvare.

Lovită în această iarnă de o secetă fără precedent de 70 de ani, Spania se confruntă în această vară cu incendii devastatoare.

Flăcările au transformat în cenuşă 139.886 de hectare în perioada 1 ianuarie-12 august, mai exact 0,5 la sută din suprafaţa forestieră a ţării, care potrivit Ministerului Agriculturii este o catastrofă fără precedent în ultimii zece ani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici