Incendiu într-un spital din Arabia Saudită, soldat cu cel puţin 31 de morţi

Un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-un spital din Arabia Saudită a provocat moartea a cel puţin 31 de persoane şi rănirea a peste 100, a anunţat joi Guvernul saudit, citat de Associated Press în pagina online.

360 afișări
Imaginea articolului Incendiu într-un spital din Arabia Saudită, soldat cu cel puţin 31 de morţi

Incendiu într-un spital din Arabia Saudită, soldat cu cel puţin 31 de morţi

Cauza incendiului, care a izbucnit în zona secţiilor de Terapie Intensivă, Maternitate şi Neonatologie, este necunoscută pentru moment, a declarat purtătorul de cuvânt al Apărării Civile saudite, maiorul Yahya bin Abdullah al-Qahtani.

Incendiul s-a produs la etajul întâi al Spitalului General Jazan, din oraşul Jazan, situat în sudul Arabiei Saudite, a precizat purtătorul de cuvânt, citat de CNN. Fumul s-a extins rapid în clădirea cu patru etaje.

Flăcările au fost stinse între timp, iar persoanele rănite au fost transferate la alte spitale din zonă, a precizat pe Twitter Agenţia pentru Apărare Civilă, citată de BBC News Online. Aproximativ 21 de echipe ale Apărării Civile au ajutat la stingerea incendiului.

Regatul saudit s-a confruntat anul acesta cu mai multe accidente de amploare, inclusiv prăbuşirea unei macarale, care s-a soldat cu 111 morţi, şi o busculadă la pelerinajul de la Mecca, în urma căreia au murit cel puţin 2.411 persoane, potrivit unui bilanţ întocmit de AP, care este de trei ori mai mare decât bilanţul oficial.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici