Prima pagină » Știri externe » Incendiu la bordul unui avion, în momentul aterizării la Atlanta

Incendiu la bordul unui avion, în momentul aterizării la Atlanta

Un incendiu de mică amploare a izbucnit în partea inferioară a unui avion al companiei Delta, cu 43 de pasageri la bord, în timpul aterizării la Atlanta, în statul american Georgia, dar toţi ocupanţii au fost evacuaţi şi flăcările au fost stinse rapid, au anunţat autorităţile.

„Credem că unul sau mai multe pneuri au explodat în momentul aterizării”, a afirmat o purtătoare de cuvânt a Administraţiei federale a aviaţiei, Kathleen Bergen.

„Acest lucru a provocat un incendiu sub aparat, în apropierea trenului de aterizare”, a adăugat ea, precizând că focul a fost stins rapid de pompieri.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a companiei, Leslie Parker, frânele aparatului MD88, care venea de la Pittsburgh (Pennsylvania), s-au supraîncălzit în momentul aterizării pe aeroportul internaţional din Atlanta.

„Pasagerii au fost evacuaţi pe toboganele de evacuare de urgenţă, pe pistă”, a adăugat ea, precizând că nici unul dintre ei nu a fost rănit.