Iranul şi marile puteri au depăşit disensiunile privind aplicarea acordului de la Geneva

Iranul şi marile puteri au rezolvat "toate punctele aflate în dezacord" referitoare la acordul nuclear încheiat în noiembrie, a cărui ratificare depinde de aprobarea diferitelor capitale, anunţă negociatorul iranian Abbas Araghchi.

103 afișări
Imaginea articolului Iranul şi marile puteri au depăşit disensiunile privind aplicarea acordului de la Geneva

Negociatorul iranian Abbas Araghchi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am găsit soluţii pentru toate punctele de dezacord referitoare la acordul de la Geneva, iar punerea sa în aplicare depinde de acum de ratificarea capitalelor", a declarat Irib M. Araghchi, citat de Televiziunea publică iraniană.

Oficialul iranian a făcut acest anunţ după discuţiile care au avut loc timp de două zile în Elveţia între reprezentanţii Iranului şi cei ai Grupului 5+1 (China, Statele Unite, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Germania).

"Au fost făcute progrese semnificative în toate problemele care existau", a confirmat Michael Mann, purtătorul de cuvânt al lui Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici