Prima pagină » Știri externe » Israel a lovit mai multe ținte Houthi, inclusiv un avion de pe aeroportul din Sanaa

Israel a lovit mai multe ținte Houthi, inclusiv un avion de pe aeroportul din Sanaa

Israelul declară miercuri că a lovit mai multe ținte Houthi, inclusiv ultimul avion folosit de grup pe aeroportul internațional din Sanaa, după ce militanții din Yehem au lansat rachete spre Ierusalim cu o zi înainte.
Israel a lovit mai multe ținte Houthi, inclusiv un avion de pe aeroportul din Sanaa

Directorul general al aeroportului internațional din Sanaa, Khaled al-Shaief, a declarat într-o postare pe platforma X că atacul a distrus complet ultimul avion civil pe care Yemenia Airways îl opera.

Aeroportul este cel mai mare din Yemen și a fost repus în funcțiune săptămâna trecută după reparații temporare și refacerea pistei în urma atacurilor israeliene anterioare. Acesta era folosit în principal de aeronavele ONU. Alte trei avioane Yemenia Airways au fost distruse într-un atac la începutul lunii mai.

„Acesta este un mesaj clar și o continuare directă a politicii pe care am stabilit-o: oricine trage asupra statului Israel va plăti un preț greu”, a declarat Ministerul israelian al Apărării.