Israelul avertizează că va reacţiona "disproporţionat" la tirurile din Fâşia Gaza

Premierul israelian, Ehud Olmert, a avertizat că Israelul va reacţiona în mod "sever şi disproporţionat" la tirurile de rachete palestiniene din Fâşia Gaza, în pofida unui armistiţiu intrat în vigoare la 18 ianuarie.

15 afișări
Imaginea articolului Israelul avertizează că va reacţiona "disproporţionat" la tirurile din Fâşia Gaza

Israelul avertizează că va reacţiona "disproporţionat" la tirurile din Fâşia Gaza (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am spus că, în cazul unor tiruri de rachete asupra sudului ţării, va exista o replică israeliană disproporţionată", a declarat Olmert duminică, la începutul Consiliului de miniştri săptămânal.

"Am dat instrucţiuni armatei, prin intermediul ministrului Apărării, să pregătească o replică israeliană adaptată circumstanţelor, iar această ripostă va interveni la momentul, locul şi în modul pe care le vom alege", a adăugat el.

"Nu vom accepta să revenim la vechile reguli ale jocului şi vom acţiona în aşa fel încât să terminăm cu tirurile neîncetate care împiedică revenirea la o viaţă normală pentru locuitorii din sudul ţării", a mai spus Olmert.

Ministrul Apărării, Ehud Barak, a afirmat la rândul său că Israelul va "desfăşura câte acţiuni consideră necesare". "Hamas a primit o lovitură serioasă şi, dacă va fi necesar, va primi şi altele", a declarat el înaintea Consiliului de miniştri.

Patru rachete lansate de combatanţi palestinieni din Fâşia Gaza au explodat duminică în sudul Israelului, fără a provoca victime sau pagube, potrivit unui nou bilanţ al armatei israeliene.

De la intrarea în vigoare a armistiţiului care a pus capăt ofensivei israeliene, soldată cu peste 1.330 de morţi palestinieni şi care a devastat Fâşia Gaza în perioada 27 decembrie-18 ianuarie, cel puţin şapte rachete au fost lansate asupra Israelului.

Ministrul israelian pentru Infrastructură, Binyamin Ben Eliezer, care este şi membru al Cabinetului de securitate, reacţionase deja duminică dimineaţă la noile tiruri cu rachete, afirmând la postul de radio al armatei că Israelul trebuie să "reacţioneze în mod dur şi imediat", fără a ţine cont de alegerile legislative de la 10 februarie.

Benjamin Netanyahu (Likud, de dreapta), considerat favorit în sondaje pentru a deveni premier, a cerut de mai multe ori Guvernului să răspundă cu "un pumn de fier" tirurilor continue cu rachete asupra sudului Israelului.

Citeşte şi:

O nouă rachetă, lansată din Gaza asupra Israelului

Israelul a bombardat zona tunelurilor de la graniţa dintre Fâşia Gaza şi Egipt

Hamas revendică lansarea a trei obuze de mortier împotriva unei unităţi israeliene

 

Premierul israelian anunţă un armistiţiu unilateral în Fâşia Gaza

Hamas anunţă un armistiţiu în Gaza


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici