Israelul continuă atacurile în Gaza după decizia Curţii Internaţionale de Justiţie

Forţele israeliene au ucis peste 30 de persoane în noi atacuri în Fâşia Gaza, au declarat sâmbătă medicii palestinieni, la o zi după ce judecătorii de la instanţa supremă a Naţiunilor Unite au ordonat Israelului să oprească ofensiva asupra oraşului Rafah din sudul Gazei, scrie Reuters.

248 afișări
Imaginea articolului Israelul continuă atacurile în Gaza după decizia Curţii Internaţionale de Justiţie

Israelul continuă atacurile în Gaza după decizia Curţii Internaţionale de Justiţie

Deşi Israelul şi-a continuat ofensiva împotriva grupării militante palestiniene Hamas, negocierile mediate între cele două părţi urmează să fie reluate săptămâna viitoare, a declarat un oficial care are cunoştinţă despre acest lucru.

Decizia privind discuţiile a fost luată după ce şeful agenţiei israeliene de informaţii Mossad s-a întâlnit cu şeful CIA şi cu prim-ministrul Qatarului, a declarat sursa, refuzând să îi fie dezvăluite numele sau naţionalitatea, având în vedere caracterul sensibil al subiectului.

„La finalul întâlnirii, s-a decis ca în săptămâna următoare să se deschidă negocieri pe baza unor noi propuneri conduse de mediatori, Egipt şi Qatar şi cu implicarea activă a SUA”, a precizat sursa.

Hamas nu a comentat deocamdată stadiul discuţiilor.

După mai mult de şapte luni de război în Gaza, mediatorii s-au străduit să obţină un progres, Israelul dorind eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas, iar Hamas dorind eliberarea prizonierilor palestinieni deţinuţi de Israel şi încetarea războiului. Luptele au continuat în Gaza în ciuda medierii şi în ciuda faptului că judecătorii de la instanţa supremă a Naţiunilor Unite au ordonat vineri Israelului să oprească imediat asaltul militar asupra Rafah, unde acesta afirmă că încearcă să elimine luptătorii Hamas.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici