Jacques Chirac, supus unei intervenţii pentru implantarea unui stimulator cardiac

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac, în vârstă de 75 de ani, a fost supus vineri unei intervenţii chirurgicale pentru implantarea unui stimulator cardiac, a anunţat Biroul său.

27 afișări
Imaginea articolului Jacques Chirac, supus unei intervenţii pentru implantarea unui stimulator cardiac

Jacques Chirac, supus unei intervenţii pentru implantarea unui stimulator cardiac (Imagine:Mediafax Foto)

Această intervenţie benignă, ce a survenit la câteva zile de la o examinare medicală de rutină, s-a desfăşurat cu succes, la spitalul Pitie Salpetriere, unde Jacques Chirac a fost internat joi seară, a precizat Biroul fostului lider de la Elysee într-un comunicat.

Fostul preşedinte, care şi-a încheiat mandatul la 16 mai 2007, "va reveni la domiciliu la sfârşitul săptămânii", conform Biroului său.

În 2005, Chirac a suferit un uşor accident vascular cerebral, care a necesitat internarea sa.

La sfârşitul lui februarie, Jacques Chirac a vizitat timp de trei ore şi jumătate Salonul de Agricultură de la Paris, sprijinindu-se cu mâna stângă de umărul organizatorului, Christian Patria.

În decembrie, Chirac a fost primul fost preşedinte francez urmărit în justiţie, într-un caz referitor la locuri de muncă fictive din perioada când era primar al Parisului.

În martie, el a fost convocat în calitate de martor în ancheta privind Sempap, o veche imprimerie suspectată că a participat la finanţarea RPR, fostul său partid, devenit UMP.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici