Jens Stoltenberg cere încetarea imediată a confruntărilor militare din Nagorno-Karabah

  • Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut, luni, încetarea confruntărilor militare dintre Armenia şi Azerbaidjan
  • Luptele se dau pentru pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah, informează agenţia Reuters.
414 afișări
Imaginea articolului Jens Stoltenberg cere încetarea imediată a confruntărilor militare din Nagorno-Karabah

Jens Stoltenberg cere încetarea imediată a confruntărilor militare din Nagorno-Karabah

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut, luni, încetarea confruntărilor militare dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah, informează agenţia Reuters.

"Este extrem de important să transmitem un mesaj clar tuturor părţilor, de a înceta imediat luptele; trebuie să susţinem toate eforturile pentru ajungerea la o soluţie paşnică, prin negocieri. Nu există nicio soluţie militară", a declarat Jens Stoltenberg în cursul unei vizite în Turcia.

Confruntările militare dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah s-au soldat până acum cu cel puţin 242 de morţi. Bilanţul ar putea fi mult mai grav, în contextul în care Armenia susţine că au fost ucişi 3.000 de militari azeri, iar Azerbadjanul afirmă că a omorât 2.300 de militari armeni.

Conform organizaţiei Observator Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), Turcia, care susţie Azerbaidjanul, a transferat din Siria 1.200 de insurgenţi în Nagorno-Karabah, pentru a ajuta armata azeră. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a afirmat că 300 de islamişti au părăsit Siria pentru a merge în Azerbaidjan.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a respins, joi seară, apelul Statelor Unite, Rusiei şi Franţei de încetare a confruntărilor în regiunea Nagorno-Karabah, acuzând cele trei ţări că au neglijat zeci de ani conflictul dintre Armenia şi Azerbaidjan. "Dat fiind că Statele Unite, Rusia şi Franţa au neglijat această problemă de aproape 30 de ani, este inacceptabil să se implice în eforturile de ajungere la un armistiţiu", a declarat Recep Tayyip Erdogan. Liderul de la Ankara a afirmat că un armistiu durabil poate fi obţinut doar dacă "forţele de ocupaţie armene" se retrag din Nagorno-Karabah.

Regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă a etnicilor armeni, s-a desprins de Azerbaidjan în anii 1990, într-un conflict soldat cu circa 30.000 de morţi.

Administraţia Vladimir Putin a cerut Turciei să nu mai încurajeze conflictul militar în regiunea Nagorno-Karabah şi să depună eforturi pentru un armistiţiu între Armenia şi Azerbaidjan.

Franţa şi Turcia se acuză reciproc de alimentarea conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan pentru controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah. După ce preşedintele Recep Tayyip Erdogan a anunţat susţinerea Azerbaidjanului, ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a subliniat că Turcia va face "ce este necesar" dacă Guvernul azer va solicita ajutor. Cavasoglu a avertizat că solidaritatea Franţei cu Armenia echivalează cu susţinerea ocupaţiei armene în Azerbaidjan. Luptele se vor încheia dacă forţele armene "se retrag de pe teritoriul nostru", a afirmat, la rândul său, preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, mulţumind Turciei pentru susţinere.

În replică, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, s-a declarat preocupat de "mesajele beligerante" ale Turciei. Această atitudine "elimină practic orice inhibiţie a Azerbaidjanului în recucerirea regiunii Nagorno-Karabah. Iar noi nu acceptăm aşa ceva", a afirmat Macron.

Iată ce transmite şi Uniunea Armenilor din România

Declaraţia comună a Uniunii Armenilor din România şi a
Eparhiei Armene din România cu privire la situaţia din Arţakh

În dimineaţa zilei de 27 septembrie a.c., forţele armate ale Azerbaidjanului au lansat un atac masiv asupra întregii linii de demarcaţie a teritoriului dintre Arţakh şi Azerbaidjan, un atac care prin amploarea, simultaneitatea şi modul de coordonare indică o planificare atentă şi ţintirea deliberată a aşezărilor paşnice, inclusiv a capitalei Stepanakert.
Această agresiune iniţiată de Azerbaidjan, contrară procesului de negociere iniţiat de copreşedinţii grupului de la Minsk al OSCE, constituie o ameninţare gravă la adresa păcii şi stabilităţii în regiune. Uniunea Armenilor din România şi Eparhia Armeană din România condamnă cu fermitate acţiunile autorităţilor azere, cere stoparea imediată a conflictului armat iniţiat de Azerbaidjan şi revenirea la masa negocierilor.
O şi mai mare îngrijorare ne provoacă faptul că aceste acţiuni ale Azerbaidjanului sunt susţinute în mod deschis de Turcia, care nu numai că asigură susţinere diplomatică, politică, tehnico-militară şi consiliază armata azeră, dar, potrivit mass media, a  facilitat transferul unui grup numeros de mercenari islamişti din Orientul Apropiat. Retorica agresivă a Turciei la adresa Armeniei şi sprijinul militar deschis acordat Azerbaidjanului aminteşte în mod frapant de atmosfera care a precedat Genocidul Armean din 1915. Lumea civilizată are datoria să prevină repetarea uneia dintre cele mai negre pagini din istoria omenirii.

Uniunea Armenilor din România şi Eparhia Armeană din România consideră că ţara noastră, ca promotoare a principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, trebuie să facă demersuri pentru detensionarea situaţiei şi revenirea la bunele practici statuate în procesul de pace mediat de către copreşedinţii Grupului de la Minsk al OSCE. Ne exprimăm solidaritatea cu poporul armean din Arţakh atât de greu încercat în ultimele decenii, încrederea în curajul şi dăruirea soldaţilor armeni care îşi apără patria cu preţul vieţii, precum şi profunda compasiune pentru victimele acestui conflict.
În calitatea noastră de Întâistătător al Eparhiei Armene din România, de Preşedinte al Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Armenia şi de vicepreşedinte al Uniunii Armenilor din România dorim să tragem un semnal de alarmă şi să facem apel pentru încetarea imediată a acţiunilor întreprinse de Azerbaidjan împotriva Nagorno-Karabakhului.

PS Episcop Datev HAGOPIAN,
Întâistătătorul Eparhiei Armene din România,
Locţiitor al Eparhiei Armene din Bulgaria


Deputat Varujan VOSGANIAN,
Preşedinte al Uniunii Armenilor din România


Deputat Varujan PAMBUCCIAN,
Vicepreşedinte al Uniunii Armenilor din România

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici