Jeremy Corbyn este pregătit să sprijine un al doilea referendum pentru Brexit - presă

Liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, este pregătit să sprijine un al doilea referendum pentru Brexit şi ar putea avea loc în câteva zile, a anunţat marţi cotidianul Mirror, citând reprezentanţii formaţiunii, relatează Reuters..

1856 afișări
Imaginea articolului Jeremy Corbyn este pregătit să sprijine un al doilea referendum pentru Brexit - presă

Jeremy Corbyn este pregătit să sprijine un al doilea referendum pentru Brexit - presă

Corbyn, care a afirmat până acum că opţiunea unui al doilea referendum trebuie să rămână pe masă, se află sub presiunea de a susţine unul fără nicio pregătire. Perspectiva ridică o dilemă, pe măsură ce tot mai mulţi susţinători ai partidului sprijină ieşirea din Blocul Counitar.

După ce a fost pedepsit de alegători în scrutinul pentru europene, în care atât partidele pro-Brexit, cât şi partidele pro-europene, au câştigat în detrimentul laburiştilor şi conservatorilor, liderul laburist a spus că referendumul este calea de a reuni ţara, putând fi, de asemenea, alegerile naţionale.

Corbyn însuşi a spus luni că cetăţenii britanici ar trebui să fie din nou chemaţi să-şi exprime opţiunea privind Brexitul, fie prin alegeri generale, fie printr-un al doilea referendum.

"Cu conservatorii care se dezintegrează şi nu pot guverna, iar Parlamentul este blocat, această chestiune va trebui să se întoarcă la popor, fie prin alegeri generale, fie prin referendum", a spus Corbyn, adăugând că partidul va avea discuţii despre calea de urmat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici