Jim Mattis: SUA nu se vor retrage din Siria până când nu va fi instaurată pacea

Secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a declarat, marţi, că Statele Unite nu-şi vor retrage trupele din Siria până când pacea nu va fi instaurată pe întreg teritoriul ţării, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

782 afișări
Imaginea articolului Jim Mattis: SUA nu se vor retrage din Siria până când nu va fi instaurată pacea

Jim Mattis: SUA nu se vor retrage din Siria până când nu va fi instaurată pacea

”Nu ne vom retrage până când pacea nu va fi instaurată prin mijloace diplomatice”, a declarat secretarul american al Apărării.

Mattis a descris criza siriană ca fiind ”cea mai complexă problemă de securitate” cu care s-a confruntat în cele patru decenii de când este în serviciul Guvernului american.

În urmă cu o săptămână, Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a declarat că îşi doreşte ca retragerea trupelor americane din Siria să aibă loc cât mai curând, însă a atras atenţia că acest lucru nu se va întâmpla până când nu vor fi îndeplinite toate obiectivele.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între regimul Bashar al-Assad, sprijinit de Rusia şi Iran, forţele opoziţiei şi grupuri militante şi teroriste, inclusiv organizaţia extremistă sunnită Stat Islamic. Bilanţul conflictului depăşeşte 340.000 de morţi.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici