Prima pagină » Știri externe » John Kerry anunţă stabilirea unei baze de negocieri între Israel şi palestinieni

John Kerry anunţă stabilirea unei baze de negocieri între Israel şi palestinieni

Secretarul de Stat american, John Kerry, a anunţat vineri ajungerea la un acord pentru o bază de negocieri între Israel şi Autoritatea Palestiniană, situaţie care ar permite relansarea discuţiilor oficiale între părţi.
John Kerry anunţă stabilirea unei baze de negocieri între Israel şi palestinieni

„Am plăcerea să anunţ că am ajuns la un acord care stabileşte o bază pentru reluarea negocierilor între israelieni şi palestinieni pe tema unui statut final”, a declarat Kerry în cursul unei conferinţe de presă organizate la Amman.

John Kerry se află în Iordania, unde s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Israelului şi Autorităţii Palestiniene.

Kerry nu a oferit detalii despre termenii acordului, precizând că delegaţii ale Israelului şi palestinienilor vor avea o primă reuniune la Washington, săptămâna viitoare.