Juncker, numit pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al Eurogrup

Luxemburghezul Jean-Claude Juncker a fost numit, în seara de luni spre marţi, la şefia Eurogrup, pentru un nou mandat de doi ani şi jumătate, după o reuniune a miniştrilor de Finanţe ai zonei euro, potrivit unui oficial european.

186 afișări
Imaginea articolului Juncker, numit pentru un nou mandat în funcţia de preşedinte al Eurogrup

Jean-Claude Juncker (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Premierul luxemburghez a fost numit pentru prima dată în această funcţie în 2005, iar mandatul său se va încheia pe 17 iulie.

El a fost numit în timpul unei reuniuni a Eurogrup, de la Bruxelles, care a durat peste opt ore.

La debutul acestei întruniri, miniştrii celor 17 state din zona euro au propus numirea unui alt luxemburghez, Yves Mersch, în funcţia de director al Băncii Centrale Europene (BCE). Această alegere trebuie acceptată oficial, marţi, de către miniştrii de Finanţe ai celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene.

Numirea unui preşedinte al Eurogrup a constituit o adevărată dilemă în ultimele câteva luni. Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, a fost candidat oficial pentru această poziţie strategică, dar Franţa, ostilă acestei soluţii, a susţinut prelungirea mandatului lui Jean-Claude Juncker.

Premierul luxemburghez, care şi-a manifestat la un moment dat intenţia de a nu mai ocupa această funcţie, a acceptat totuşi să mai exercite un mandat de maximum şase luni, condiţia fiind obţinerea numirii compatriotului său, Yves Mersch, la conducerea BCE.

"Mandatul este de doi ani şi jumătate, dar şi-l va exercita doar parţial", a declarat un oficial european.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici