Kazahstan. Autorităţile anunţă că "facilităţile strategice" sunt sub paza unei alianţe militare

O serie de "facilităţi strategice" din Kazahstan se află sub paza unei alianţe militare conduse de Rusia, invitată să restabilească ordinea, a declarat duminică biroul prezidenţial, în contextul celei mai sângeroase izbucniri de violenţă din cei 30 de ani de independenţă a ţării, scrie Reuters.

457 afișări
Imaginea articolului Kazahstan. Autorităţile anunţă că "facilităţile strategice" sunt sub paza unei alianţe militare

Zeci de persoane au fost ucise, mii de persoane au fost reţinute şi clădiri publice au fost incendiate în întreaga ţară din Asia Centrală în ultima săptămână, determinându-l pe preşedintele Kassym-Jomart Tokayev să ordone dsechiderea focului pentru a pune capăt tulburărilor pe care le-a pus pe seama a ceea ce el numeşte bandiţi şi terorişti.

La invitaţia lui Tokayev, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) condusă de Rusia a trimis trupe pentru a restabili ordinea, o intervenţie care vine într-un moment de mare tensiune în relaţiile dintre Rusia şi SUA, înainte de noi discuţii privind criza din Ucraina.

"O serie de instalaţii strategice au fost transferate sub protecţia contingentului unit de menţinere a păcii al statelor membre CSTO", a anunţat biroul prezidenţial într-un comunicat care detaliază o şedinţă de securitate prezidată de Tokayev.

Documentul nu a identificat facilităţile.

Administraţia a declarat că 5.800 de persoane au fost arestate în legătură cu tulburările, inclusiv un "număr semnificativ" de cetăţeni străini şi a precizat că situaţia s-a stabilizat în toate regiunile.

Demonstraţiile din Kazahstan au început ca răspuns la o creştere a preţului la carburanţi, înainte de a se transforma într-o mişcare amplă împotriva guvernului lui Tokayev şi a celui pe care l-a înlocuit în funcţia de preşedinte al fostei republici sovietice bogate în resurse, Nursultan Nazarbaev.

Nazarbaiev, în vârstă de 81 de ani, a fost cel mai longeviv conducător al unui fost stat sovietic până când i-a predat preşedinţia lui Tokayev în 2019. Se crede în general că familia sa şi-a păstrat influenţa în Nur-Sultan, capitala construită special care îi poartă numele.

Tokayev l-a înlăturat miercuri pe Nazarbaev din funcţia de şef al Consiliului de Securitate al ţării, un rol în care acesta a continuat să exercite o influenţă semnificativă.

Fostul şef al serviciilor de informaţii din Kazahstan şi prim-ministru în două rânduri, Karim Massimov, a fost arestat sub suspiciunea de trădare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici