Prima pagină » Știri externe » Kim Jong-un a plecat spre Beijing cu trenul blindat tradițional al liderilor nord-coreeni

Kim Jong-un a plecat spre Beijing cu trenul blindat tradițional al liderilor nord-coreeni

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a părăsit Phenianul luni cu trenul, în drum spre Beijing, continuând tradiția de a folosi garniturile blindate speciale pe care familia sa le preferă de decenii.
Kim Jong-un a plecat spre Beijing cu trenul blindat tradițional al liderilor nord-coreeni
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un. Sursa foto: KCNA/KNS/dpa

Kim Jong-un a ales din nou trenul ca mijloc de transport pentru vizita sa în China, a relatat agenția sud-coreeană Yonhap, citată de Reuters.

Deși nu a fost confirmat ce tren exact a folosit, liderii nord-coreeni obișnuiesc să călătorească cu garnituri blindate, dotate cu facilități de securitate, spații de lucru, mâncare și echipe de gardă personală.

Experții spun că trenurile speciale oferă nu doar protecție sporită, ci și un loc unde Kim și apropiații săi pot pregăti agenda întâlnirilor înainte de sosirea la destinație.

De la preluarea puterii în 2011, Kim Jong-un a folosit trenul pentru deplasări externe importante, inclusiv vizite în China, Vietnam și Rusia.