Kim Jong-un s-a întâlnit cu ministrul chinez de Externe, primul oficial de rang înalt de la Beijing care efectuează o astfel de vizită în Coreea de Nord în ultimul deceniu

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, aflat într-o vizită oficială în Coreea de Nord, a avut o întrevedere cu liderul regimului de la Phenian, Kim Jong-un, a anunţat, joi, Ministerul de Externe de la Beijing, informează site-ul postului France 24.

625 afișări
Imaginea articolului Kim Jong-un s-a întâlnit cu ministrul chinez de Externe, primul oficial de rang înalt de la Beijing care efectuează o astfel de vizită în Coreea de Nord în ultimul deceniu

Kim Jong-un s-a întâlnit cu ministrul chinez de Externe, primul oficial de rang înalt de la Beijing care efectuează o astfel de vizită în Coreea de Nord în ultimul deceniu

Wang Yi a efectuat o vizită de două zile în Coreea de Nord, fiind primul oficial de rang înalt de la Beijing care efectuează o astfel de vizită în ultimul deceniu.

Potrivit Ministerului de Externe de la Beijing, Wang a avut o întrevedere şi cu Kim Jong-un, cei doi discutând şi despre denuclearizarea Peninsulei Coreea. Anterior, ministrul de Externe al Chinei a avut o întrevedere şi cu omologul său nord-coreean Yong Ho.

Wang Yi a salutat acţiunile întreprinse de Phenian în vederea îmbunătăţirii relaţiilor cu Coreea de Sud şi Statele Unite. Vizita la Phenian a ministrului chinez de Externe are loc la o săptămână după summitul istoric dintre Kim Jong-un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in.

Coreea de Nord a acceptat principiul "denuclearizării complete" în schimbul unor garanţii de securitate, a anunţat recent preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-In. Regimul de la Phenian a semnalat deja că suspendă testele atomice şi balistice.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici