Kosovo închide două puncte de trecere a frontierei spre Serbia

„Grupuri de extremişti mascaţi” care acţionează „într-un mod fascist”, a scris ministrul de Interne din Kosovo, Xhelal Svecla, pe reţelele de socializare.

Urmărește
330 afișări
Imaginea articolului Kosovo închide două puncte de trecere a frontierei spre Serbia

Kosovo închide două puncte de trecere a frontierei spre Serbia

Kosovo a anunţat sâmbătă închiderea a două puncte de trecere a frontierei cu Serbia, după ce mai mulţi protestatari aflaţi pe teritoriul sârb au blocat parţial drumurile şi au întors din drum călători care deţineau documente emise în Kosovo, scrie Reuters.

Protestele au loc pe fondul tensiunilor recente din nordul Kosovo.

Un grup de protestatari s-a adunat la câţiva kilometri de graniţă, în Serbia, lângă cel puţin trei puncte de trecere a frontierei, unde au verificat documentele de călătorie ale şoferilor.

Ministrul de Interne al Kosovo, Xhelal Svecla, a scris despre evenimente pe pagina sa de Facebook, descriindu-le drept „grupuri de extremişti mascaţi” care acţionează „într-un mod fascist” pe teritoriul Serbiei.

El a anunţat, de asemenea, închiderea punctelor de trecere Merdare şi Bernjak. Alte patru rămân, totuşi, deschise.

Protestul are la bază noile măsuri luate de Priştina, în nordul Kosovo, unde majoritatea populaţiei este formată din etnici sârbi.

Măsurile se referă la închiderea instituţiilor paralele administrate de Belgrad.

Aproximativ 50.000 de sârbi, care locuiesc în acea zonă, nu recunosc independenţa Kosovo, la fel ca Serbia.

În ultimii doi ani, nordul Kosovo a fost scena unor tensiuni etnice severe, cele mai grave de la declararea independenţei Kosovo, în 2008.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
kosovo,
serbia,
proteste

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici