Kremlinul ordonă o inspecţie în bucătăria sa după ce un guvernator ar fi găsit o râmă în salată

Kremlinul a promis, joi, să verifice lanţul de producţie a salatei pentru bucătăria sa după ce un guvernator a susţinut că a găsit o râmă în farfurie la o cină oficială, dar a subliniat că nu crede acuzaţiile şi ar putea chiar iniţia o acţiune juridică, relatează Moscow Times.

25 afișări
Imaginea articolului Kremlinul ordonă o inspecţie în bucătăria sa după ce un guvernator ar fi găsit o râmă în salată

Kremlinul ordonă o inspecţie în bucătăria sa după ce un guvernator a găsit o râmă în salată

Guvernatorul Dmitri Zelenin, în vârstă de 47 de ani, a postat pe Twitter o fotografie cu o râmă pe care el susţine că a găsit-o în farfurie la o recepţie oferită, marţi, în onoarea preşedintelui german Christian Wulff.

La Kremlin, purtătorul de cuvânt a declarat că a fost programată o inspecţie în bucătărie în pofida "absurdităţii situaţiei", dar a adăugat că se îndoieşte de existenţa râmei.

"Analizele preliminare" demonstrează că fotografia lui Zelenin nu a fost realizată la Kremlin şi arată o altă farfurie decât cele folosite la cina de marţi, a declarat Viktor Hrekov, secretarul de presă al Biroului pentru afaceri prezidenţiale, relatează Interfax.

El a declarat că o verificare este în curs, dar a adăugat că guvernatorul ar putea suferi consecinţe juridice dacă acuzaţiile sale se dovedesc false.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici