Autoritățile de la Moscova au negat orice implicare în moartea liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi, după ce cinci guverne europene au anunțat că noi teste criminalistice ar indica o posibilă otrăvire cu o toxină provenită de la broaște.
Potrivit agenției rusești Interfax, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Rusia respinge aceste acuzații, relatează Politico.
„Nu acceptăm astfel de acuzații, nu suntem de acord cu ele, le considerăm părtinitoare și nefondate. Și le respingem cu fermitate.”, a declarat Dmitri Peskov.
Moartea lui Alexei Navalnîi
Alexei Navalnîi a murit într-o colonie penală din Rusia, în februarie 2024. La acel moment, autoritățile au susținut că decesul a fost cauzat de „sindromul morții subite”, un termen folosit pentru mai multe tipuri de stop cardiac.
În timpul Conferinței de Securitate de la München, desfășurată în weekend, Franța, Germania, Olanda, Suedia și Regatul Unit au anunțat că analizele efectuate asupra probelor prelevate din corpul lui Navalnîi au identificat epibatidină, o substanță extrem de toxică derivată din otrava broaștelor săgeată din America de Sud.
„Având în vedere toxicitatea epibatidinei și simptomele raportate, otrăvirea a fost foarte probabil cauza morții sale”, se arată în declarația comună.
Și purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a respins acuzațiile și le-a catalogat drept „doar propagandă menită să distragă atenția de la problemele occidentale presante”.
„A fost ucis. Era foarte tânăr – sub 50 de ani. Și-a petrecut ultimii ani în condiții chinuitoare… Putin l-a ucis.”, a declarat văduza opozantului, Iulia Navalnaia, la un eveniment organizat în marja conferintei de la München.
Navalnîi a supraviețuit unei tentative de otrăvire în 2020, despre care a afirmat că a fost pusă la cale de serviciul rus de securitate FSB. Autoritățile rusești au negat atunci orice implicare.