Kremlinul susţine că Vladimir Putin va avea o scurtă întrevedere cu Donald Trump la Paris

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va avea o scurtă întrevedere cu omologul său american, Donald Trump, la Paris, pe 11 noiembrie, unde vor stabili detaliile viitorului summit bilateral, a anunţat marţi Kremlinul.

393 afișări
Imaginea articolului Kremlinul susţine că Vladimir Putin va avea o scurtă întrevedere cu Donald Trump la Paris

Kremlinul susţine că Vladimir Putin va avea o scurtă întrevedere cu Donald Trump la Paris

"Părţile au convenit că va fi dificil să fie aranjată o întrevedere în format complet a preşedinţilor Vladimir Putin şi Donald Trump la Paris. Totuşi, se vor întâlni într-un mod sau altul şi vor stabili când vor avea o altă întrevedere pentru o conversaţie substanţială", a declarat marţi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat, luni seară, că probabil nu se va întâlni cu omologul său rus, Vladimir Putin, la Paris, deşi consilierul prezidenţial american pentru Securitate Naţională, John Bolton, anunţase această întrevedere. "Nu sunt sigur că ne vom întâlni la Paris, probabil nu", a declarat Donald Trump referindu-se la Vladimir Putin. "Dar ne vom întâlni la summitul G20 şi probabil vom avea o întrevedere cu această ocazie", a spus Trump.

John Bolton a declarat în octombrie, după o vizită în Rusia, că Donald Trump va avea o întâlnire cu Vladimir Putin la Paris, cu ocazia ceremoniilor organizate la 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Summitul Grupului naţiunilor dezvoltate şi emergente (G20) se va desfăşura în Buenos Aires, Argentina, pe 30 noiembrie - 1 decembrie 2018.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici