Prima pagină » Știri externe » Liderul interlop rom Kiril Raşkov, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare în Bulgaria

Liderul interlop rom Kiril Raşkov, condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare în Bulgaria

Liderul interlop rom Kiril Raşkov, supranumit Ţarul Kiro, a fost condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare pentru că a ameninţat cu moartea doi localnici din satul său natal, Katuniţa, situat în apropiere de Plovdiv.

Raşkov a fost găsit vinovat de un tribunal din sudul Bulgariei, luni, pentru că i-a ameninţat cu moartea pe Veselin Hristov şi Ivanka Petrova, relatează site-ul Novinite.com. Decizia curţii se bazează pe declaraţiile a 12 martori şi pe înregistrările camerelor de supraveghere, care înfăţişează un bărbat într-o maşină de teren neagră, parcată în faţa casei lui Hristova şi Petrov, gesticulând nervos.

Raşkov a fost arestat la sfârşitul lui septembrie, când asociaţii lui au ucis un bulgar din satul Katuniţa, în vârstă de 19 ani, din cauza unui confllict cu clanul său. Crima a generat proteste şi violenţe interetnice în Bulgaria.

Localnicii din Katuniţa, care aşteptau sentinţa lui Raşkov, s-au declarat mulţumiţi de această decizie, adăugând însă că aceasta nu compensează teama şi durerea pe care le-au suferit, deoarece Raşkov şi mai ales nepoţii lui au terorizat şi intimidat întregul sat.