„Dacă vom ajunge la guvernare, voi solicita revizuirea tuturor tratatelor europene, revizuirea totală a tuturor tratatelor”, a spus Salvini într-o conferinţă de presă desfăşurată la Roma.
„Întregul sistem de instituţii europene este eronat”, a insistat Salvini, în vârstă de 41 de ani.
Omniprezent în presa italiană, Salvini intenţionează să transforme Liga Nordului, o formaţiune regională şi autonomistă, într-un partid naţional.
„Uniunea Europeană încearcă să corecteze un sistem care este fundamental eronat, aflat sub controlul băncilor şi instituţiilor financiare; dar Europa actuală nu poate fi reformată, trebuie reconstruită de la zero”, a insistat Salvini.
„Vrem ieşirea Italiei din zona euro”, a subliniat liderul Ligii Nordului.