LISTA celor cinci comisari europeni desemnaţi care ar putea întâmpina probleme în cadrul audierilor în PE

Parlamentul european va audia începând de luni membrii viitoarei Comisii Europene, dintre care cel puţin cinci sunt luaţi în colimator din cauza profilului lor sau a posibilelor conflicte de interese.

1588 afișări
Imaginea articolului LISTA celor cinci comisari europeni desemnaţi care ar putea întâmpina probleme în cadrul audierilor în PE

LISTA celor cinci comisari europeni desemnaţi care ar putea întâmpina probleme în cadrul audierilor în PE (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

MIGUEL ARIAS CANETE

Conflicte de interese, suspiciuni de evaziune fiscală, declaraţii sexiste: spaniolul Miguel Arias Canete, desemnat pentru Energie şi Climat, este de departe cel mai controversat. Deşi a renunţat la participaţiile în cadrul unor companii petroliere, rudele sale rămân acţionari în aceste societăţi, ceea ce deplâng numeroase organizaţii neguvernamentale şi Verzii, care îl consideră "mai competent în ceea ce priveşte petrolul decât energia regenerabilă".

Canete a vorbit şi despre "superioritatea sa intelectuală" în faţa unei candidate socialiste în campania pentru alegerile europene.

Eliminarea sa pur şi simplu pare puţin probabilă, deoarece PPE (dreapta), al cărui membru este, ar putea cere în schimb capul unui socialist. El ar putea să primească însă un alt portofoliu.

JONATHAN HILL

Britanic, eurosceptic şi fost lobbyist, Jonathan Hill cumulează mai multe probleme. Atribuindu-i Serviciile Financiare, Jean-Claude Juncker a făcut o concesie majoră Marii Britanii. Rezumând starea de spirit a numeroşi deputaţi, Udo Bullmann (SPD) se întreabă dacă "Hill va fi independent sau va încerca să apere interesele City din Londra". Deoarece Londra "a luptat împotriva tuturor măsurilor adoptate de UE pentru a controla mai bine mediul financiar".

Este "uluitor", denunţă deputatul ecologist Philippe Lamberts, amintind că opinia publică "reproşează Europei că este victima lobbyului". Hill trebuie să se aştepte să fie "agasat" la audiere.

PIERRE MOSCOVICI

Francezul Pierre Moscovici va trebuie să fie convingător, având în vedere că a fost foarte criticat de la nominalizarea sa în funcţia de comisar pentru Afaceri Economice şi Monetare, având ca misiune supravegherea bugetară a statelor membre. Fostul ministru al Finanţelor va trebui să explice situaţia ţării sale, care şi-a multiplicat derapajele în cecea ce priveşte finanţele publice. "Dacă este prea indulgent cu Franţa, pierde orice credibilitate pentru următorii cinci ani", subliniază anturajul său.

Dacă va fi confirmat în post, Moscovici va fi pus la zid încă din noiembrie, odată cu previziunile economice ale Comisiei şi primul diagnostic în privinţa stării economiei franceze.

TIBOR NAVRACSICS

Un apropiat al premierului conservator Viktor Orban, cu care Bruxelles-ul a avut mai multe dispute, ungarul Tibor Navracsics (Educaţie, Cultură şi Cetăţenie) riscă să fie chestionat amănunţit, având în vedere preocuparea deputaţilor de a apăra valorile fundamentale ale Europei.

Ministru al Justiţiei în perioada 2010-2014, el a fost artizanul unor reforme considerate liberticide. Dacă apartenenţa sa la PPE îl poate proteja, lui Navracsics ar putea să i se retragă dosarul Cetăţeniei.

ALENKA BRATUSEK

Fostul premier sloven Alenka Bratusek, care se declară liberală, suferă de lipsa sprijinului unuia dintre cele două partide europene mari, de lipsă de experienţă şi de faptul că provine dintr-o ţară mică.

Trecând de la funcţia de deputat la cea de şef al Guvernului în mai puţin de trei ani, Bratusek a permis ţării sale să evite recurgerea unui plan de ajutor financiar în 2013. Dar ea a sfârşit prin a fi constrânsă de propriul partid să demisioneze. Ea este acuzată că s-a autodesemnat pentru Bruxelles chiar înainte de a părăsi funcţia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici