Localurile bulgare, ameninţate de faliment, din cauza interzicerii fumatului

Cifra de afaceri a localurilor bulgare va scădea cu 300 de milioane de leva (peste 153 de milioane de euro) din cauza interzicerii fumatului, a apreciat preşedintele Proprietarilor de Hoteluri şi Restaurante, care a participat duminică la un protest.

150 afișări
Imaginea articolului Localurile bulgare, ameninţate de faliment, din cauza interzicerii fumatului

Localurile bulgare, ameninţate de faliment, din cauza interzicerii fumatului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ca urmare a acestor pierderi, 20% dintre restaurantele, cazinourile şi cluburile de noapte bulgare vor da faliment până în martie 2013, a subliniat Blagoi Ragin. El a sugerat, pe un ton ironic, că în Kazahstan se află în derulare un program destinat întreprinderilor mici şi mijlocii şi că bulgarii şomeri pot să imigreze în această ţară, în speranţa unei vieţi mai bune, relatează site-ul Novinite.com.

"Vrem să amânăm punerea în aplicare a acestei interdicţii cu câţiva ani, până îşi revine economia. Eu sunt nefumător, iar, dacă ar fi fost după mine, şi eu aş fi interzis fabricarea şi vânzarea ţigărilor, dar economia nu se poate opri", a insistat el.

Aproximativ 200 de persoane au participat duminică la un miting în centrul Sofiei, împotriva interzicerii fumatului în localuri, care va intra în vigoare începând de la 1 iunie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici