Lucrările de modernizare au suspendat zborurile din SUA pentru patru ore. Explicația secretarului Transporturilor
Sean Duffy, secretarul Transporturilor din SUA, a explicat într-o conferință de presă că problema de la care a pornit suspendarea zborurilor vine dinspre cablurile de cupru care au fost recent modernizate.
Membrul Administrației Trump spune că încearcă să afle dacă problema a fost cauzată de o „incompetență” a companiei care a efectuat lucrările sau de la unele echipamente defecte.
Casa Albă nu a clasificat incidentul ca un posibil rezultat al unui atac cibernetic, deși ancheta este în curs, a mai confirmat Duffy, conform BBC.
Zboruri suspendate pentru patru ore
Vineri, zborurile din SUA au fost suspendate timp de patru ore. Inițial Administrația Federală a Aviației americane a transmis că doar decolările sunt afectate. Ulterior, Eurocontrol a decis să suspende toate zborurile către SUA.
Evenimentul a fost cel mai lung incident de acest tip din ultimii 20 de ani. Reprezentanții Casei Albe au infirmat însă, din primele momente, posibilitatea repetării unui atac precum cel de la Turnurile Gemene, din 11 septembrie 2001.
Autoritățile au anunțat că perturbările traficului aerian vor mai dura câteva zile.
Motivul suspendării zborurilor
Lucrările de întreținere la cablurile de cupru erau efectuate de o companie furnizoare de tehnologie, a mai precizat secretarul Transporturilor.
SUA au „un sistem de telecomunicații incredibil de vechi”, a mai explicat Sean Duffy.