Potrivit Ministerului Sănătății din Cambodgia, bilanțul morților se ridică la 14, iar dintre aceștia majoritatea sunt civili, notează CNN.
De partea Cambodgiei, cel puțin o persoană a fost ucisă, iar alte cinci au fost rănite vineri, potrivit lui Met Measpheakdey, purtător de cuvânt din provincia Oddar Meanchey.
Potrivit oficialului, vineri dimineață, atmosfera era una „încă tensionată”. „Schimbul de focuri… continuă”, a spus acesta.
Oficialii Cambodgieni au acuzat armata thailandeză de folosirea munițiilor cu dispersie (n.r. –bombe și rachete cu mai multe focoase mici, care se împrăștie, lovind o arie mai extinsă), în două locații vineri dimineață.
Vineri, peste 4.000 de civili au fost evacuați din Cambodgia au fost evacuați din locuințe în zonele din apropierea graniței. Aceștia au fost duși la adăposturi temporare, potrivit Ministerului de Interne.
Joi noapte, în Thailanda, peste 100.000 de locuitori au fost evacuați. Și eu au fost duși spre adăposturi temporare, potrivit Ministerului de Interne din Thailanda.
Conflictul existent între cele două țări a degenerat joi dimineață, după ce miercuri, când o explozie cauzată de o mină terestră din zona unui templu templu, considerat arie protejată, a rănit cinci soldați ai armatei thailandeze, iar în urma exploziei, unul din ei și-a perdut piciorul. Conflictul a reizbucnit, întensificându-se, în timp ce relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat.