Madridul şi Barcelona nu vor trece la următoarea etapă a ieşirii din carantină

Madrid şi Barcelona nu vor trece la următoarea fază de ieşire din carantină din una dintre cele mai stricte măsuri de izolare din Europa care va permite redeschiderea barurilor, restaurantelor şi lăcaşurilor de cult în unele zone ale Spaniei, a anunţat guvernul, informează Reuters.

2329 afișări
Imaginea articolului Madridul şi Barcelona nu vor trece la următoarea etapă a ieşirii din carantină

Madridul şi Barcelona nu vor trece la următoarea etapă a ieşirii din carantină

Cele două mari oraşe ale ţării nu îndeplinesc în prezent criteriile stabilite de Guvern pentru a trece la măsuri de relaxare, a declarat vineri şeful de urgenţă pentru sănătate, Fernando Simon.

Madrid şi Catalunya, a cărei capitală este Barcelona, ​​reprezintă aproape jumătate din cazurile de infectare din Spania.

„Vreau să insist că aceasta nu este o cursă, deciziile trebuie să se bazeze pe cooperare şi precauţie”, a spus ministrul Sănătăţii, Salvador Illa.

Într-un singur semn de revenire la normal, plajele din Barceloa s-au deschis vineri de la 6 la 10 dimineaţa, conform prevederilor care permit oamenilor să facă exerciţii fizice. Oamenii a făcut surf şi au înotat sub supravegherea poliţiei.

Numărul de decese din Spania a crescut cu 229 vineri faţă de 213 în ziua precedentă, a anunţat Ministerul sănătăţii.

Decesele au crescut vineri la un total de 26.299 de la 26.070 joi, iar numărul de cazuri diagnosticate a crescut la 222.857 de la 221.447 cu o zi înainte, a spus ministerul.

Jumătate din cazurile noi din Spania din ultimele 24 de ore au fost în Cataluña.

Guvernul a slăbit restricţiile în această săptămână, oamenii fiind lăsaţi să facă exerciţii fizice şi întreprinderile mici, precum saloanele de înfrumuseţare s-au redeschis cu restricţii de distanţare socială.

În faza finală, aşteptată spre sfârşitul lunii iunie, plajele se vor deschide pentru a sta la soare, iar restricţiile la magazine şi restaurante vor fi relaxate.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici