MAE: 30 de români din Ucraina au contactat deja MAE pentru informaţii sau pentru a părăsi ţara

30 de cetăţeni români au contactat MAE pentru a obţine informaţii sau pentru a informa asupra deciziei de a părăsi Ucraina, transmite, joi, Ministerul Afacerilor Externe.

693 afișări
Imaginea articolului MAE: 30 de români din Ucraina au contactat deja MAE pentru informaţii sau pentru a părăsi ţara

MAE: 30 de români din Ucraina au contactat deja MAE pentru informaţii sau pentru a părăsi ţara

În contextul evoluţiei situaţiei de securitate din Ucraina, a fost convocată Celula de criză interinstitutională pentru sprijinirea şi acordarea de asistenţă consulară cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ucrainean.

MAE avertizează că actualele evoluţii de securitate se asociază cu un risc major de impredictibilitate, instabilitate şi confruntări armate.

De altfel, MAE a ridicat nivelul de alertă pentru Ucraina încă de duminică şi a cerut cetăţenilor români să părăsească de urgenţă teritoriul acestui stat, precum şi să evite orice deplasare în Ucraina.

MAE informează că personalul consular al misiunii diplomatice de la Kiev şi al oficiilor consulare de la Cernăuţi, Odessa şi Solotvino este în contact permanent atât cu cetăţenii români care şi-au înregistrat prezenţa în Ucraina până acum, cât şi cu liderii mediului asociativ românesc din această ţară.

„Până la acest moment, 30 de cetăţeni români au contactat MAE pentru informaţii legate de situaţia din Ucraina sau pentru a informa asupra deciziei de a părăsi acest stat. De asemenea, MAE este în contact direct cu autorităţile române competente în vederea gestionării unor eventuale evacuări din Ucraina şi menţine legătura permanentă cu misiunile şi oficiile diplomatice străine acreditate în România care au solicitat sprijin pentru acordarea de asistenţă consulară propriilor cetăţeni”, transmite MAE.

MAE reia solicitarea către toţi cetăţenii români care se află în Ucraina să-şi notifice, de urgenţă, coordonatele prezenţei lor în Ucraina prin platforma www.econsulat.ro (https://www.econsulat.ro/CetateniRomaniInregistrati/Inregistreaza) sau contactând MAE la numărul de telefon 0040751084537. Această linie telefonică este dedicată cetăţenilor români care se află temporar în Ucraina şi care solicită protecţie şi asistenţă consulară din partea MAE.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici