Magazinele din Concepcion, jefuite de persoanele rămase fără provizii - VIDEO

Câteva zeci de persoane au jefuit duminică dimineaţă un supermarket din oraşul Concepcion, cel mai grav afectat de cutremurul din Chile, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea chiliană, care a anunţat şi alte cazuri de jaf.

15 afișări
Imaginea articolului Magazinele din Concepcion, jefuite de persoanele rămase fără provizii - VIDEO

Magazinele din Concepcion, jefuite de persoanele rămase fără provizii (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Poliţia a reuşit cu greu să disperseze grupurile de persoane care sustrăgeau alimente din depozitul unui supermarket din oraş, folosind tunuri de apă şi gaze lacrimogene.

"Nu este furt, este disperare. Nu mai avem nimic de mâncare sau de băut", îi striga o femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani unui reporter al televiziunii publice TVN.

Imaginile înfăţişau, de asemenea, numeroase persoane luând produse alimentare şi de primă necesitate, dar şi grupuri de tineri care fugeau cu aparate electrocasnice.

Potrivit televiziunii, scene similare s-au produs în cursul nopţii şi dimineţii de duminică în cel puţin un alt magazin din Concepcion.

Primarul oraşului, Jacqueline van Rysselberghe, a avertizat asupra situaţiei grave de "tensiune socială" în acest oraş cu aproape 500.000 de locuitori.

"Avem nevoie urgentă de hrană pentru populaţie. Am rămas fără provizii şi dacă nu rezolvăm acest lucru, vom avea mari probleme de securitate peste noapte", a declarat ea.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici