Maia Sandu atribuie Kremlinului tentativele în scopul destabilizării Republicii Moldova - Reuters

Preşedintele Maia Sandu a atribuit Administraţiei Rusiei presupusele planuri de provocare a unor "violenţe" în Republica Moldova, subliniind însă că acţiunile nu vor avea succes, conform agenţiei Reuters.

463 afișări
Imaginea articolului Maia Sandu atribuie Kremlinului tentativele în scopul destabilizării Republicii Moldova - Reuters

Maia Sandu atribuie Kremlinului tentativele în scopul destabilizării Republicii Moldova - Reuters

"Tentativele Kremlinului de a provoca violenţe în Republica Moldova nu vor funcţiona. Scopul nostru principal este securitatea cetăţenilor şi a statului. Obiectivul nostru este pacea şi ordinea publică în ţara noastră", a afirmat Maia Sandu.

Preşedintele Republicii Moldova a acuzat că scopul acţiunilor ar fi "schimbarea actualei administraţii guvernamentale cu una controlată de Federaţia Rusă".

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat în urmă cu câteva zile că a informat-o recent pe Maia Sandu despre un presupus plan al Rusiei de "distrugere" a Republicii Moldova. "Am informat-o că am interceptat planul de distrugere a Republicii Moldova de către serviciile ruse", a declarat Zelenski.

Maia Sandu a semnalat luni că militari camuflaţi în civili au încercat acţiuni violente, "un atac asupra unor edificii ale statului şi luarea de ostatici", scopul fiind forţarea schimbării puterii de la Chişinău. "Prin acţiuni violente mascate sub proteste ale aşa-numitei opoziţii ar urma să se forţeze schimbarea puterii de la Chişinău. Documentele recepţionate de la partenerii noştri ucraineni demonstrează o bună documentare a locaţiilor şi aspectelor logistice pentru organizarea acestor activităţi subversive. Planul presupune folosirea persoanelor din afara ţării pentru acţiunile cu caracter violent. De exemplu, materialele conţin instrucţiuni despre regulile de intrare în Republica Moldova pentru cetăţeni ai Federaţiei Ruse, Republicii Belarus, Serbiei şi Muntenegru", a afirmat Maia Sandu, oferind însă asigurări că instituţiile statului lucrează pentru prevenirea acestor provocări şi ţin situaţia sub control.

Maia Sandu a avertizat în mod repetat asupra intenţiilor Rusiei în Republica Moldova, mai ales în contextul prezenţei militare ruse în regiunea separatistă moldoveană Transnistria.

Rusia a negat anul trecut că ar intenţiona să intervină în Republica Moldova. Însă, de curând, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat că Republica Moldova riscă să aibă soarta Ucrainei, denunţând un presupus plan al preşedintelui Maia Sandu privind unirea cu România. "Occidentul are privirile aţintite asupra Republicii Moldova, pentru a juca rolul de viitoare Ucraină. Acum, Moldova este luată în considerare pentru acest rol. De la început, occidentalii au pus un preşedinte în fruntea unei ţări prin metode specifice, departe de cele libere şi democratice, este un preşedinte care vrea aderarea la NATO, care are naţionalitate română, care este pregătită pentru o unire cu România şi care, în general, este pregătită pentru aproape orice", a declarat Serghei Lavrov, într-un interviu acordat Televiziunii publice din Rusia, conform cotidianului Le Monde.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici