Mama piromanului german arestat în Hollywood susţine că fiul său e bolnav psihic

Mama lui Harry Burkhart, germanul arestat sub suspiciunea că ar fi provocat incendiile din Hollywood, i-a spus marţi unui judecător federal că fiul său este bolnav psihic, relatează Los Angeles Times, în ediţia electronică.

129 afișări
Imaginea articolului Mama piromanului german arestat în Hollywood susţine că fiul său e bolnav psihic

Mama piromanului german arestat în Hollywood susţine că fiul său e bolnav psihic

Dorothee Burkhart se afla marţi într-un tribunal federal, pentru o audiere referitoare la mandatul emis împotriva sa de Guvernul german. Ea este vizată de 19 acuzaţii de fraudă din 2007, în urma unei operaţii de mărire a sânilor pentru care a falsificat detaliile privind plata a 10.000 de dolari către un chirurg din Frankfurt.

În cursul audierii, ea a întrebat de mai multe ori despre fiul său, aparent fără să ştie că acesta fusese arestat luni dimineaţă. "Prima mea întrebare este unde se află fiul meu", a strigat femeia. "De ieri nu este de găsit. Ce i-aţi făcut fiului meu?", a adăugat ea.

"Nu sunt aici pentru ceva legat de fiul dumneavoastră", i-a răspuns judecătoarea Margaret Nagle.

"Unde este? Mort?", a insistat femeia. "Poate că naziştii germani ştiu adresa noastră". "El este bolnav psihic", a continuat ea.

Dorothee Burkhart a fost arestată de agenţii americani joi, chiar înainte de izbucnirea incendiilor la Los Angeles. Fiul ei, Harry Burkhart, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat luni sub suspiciunea că a provocat cele aproximativ 50 de incendii înregistrate începând de vineri la Los Angeles, majoritatea în Hollywood. El este cetăţean german şi are documente de călătorie din Cecenia, dar în ultimii şapte ani a locuit în California, potrivit poliţiei.

Autorităţile consideră că acesta ar fi putut provoca incendiile pe fondul furiei faţă de eventuala deportare a mamei sale. Un oficial din poliţie a declarat că Harry Burkhart a participat recent la o audiere privind dosarul de imigraţie al mamei sale şi a avut o izbucnire nervoasă, făcând declaraţii antiamericane.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici