Manifestaţii în Rusia, mii de oameni cer demisia Guvernului lui Putin

Mii de manifestanţi s-au reunit sâmbătă în mai multe oraşe din Rusia pentru a protesta faţă de politica economică şi socială a Guvernului lui Vladimir Putin.

21 afișări
Imaginea articolului Manifestaţii în Rusia, mii de oameni cer demisia Guvernului lui Putin

Manifestaţii antiguvernamentale în Rusia. Mii de oameni cer demisia Guvernului lui Putin (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Mai multe manifestaţii de protest erau programate sâmbătă în circa 50 de oraşe din Rusia, de la Moscova la Irkuţk, în Siberia, la apelul partidelor şi asociaţiilor de opoziţie, cu ocazia acestei zile denumite "Ziua furiei".

Scopul mişcării este să denunţe politica Rusiei Unite şi să ceară demisia Guvernului lui Vladimir Putin, potrivit organizatorilor.

Manifestaţiile au fost interzise în mai multe oraşe, iar organizatorii s-au plâns de manevre ale autorităţilor pentru a minimiza protestele.

Gruparea de opoziţie Solidaritatea a afirmat sâmbătă că site-ul său de Internet care găzduieşte forumuri privind diverse manifestaţii a fost închis, poliţia considerându-l extremist.

Peste 1.000 de persoane s-au reunit în piaţa centrală din Vladivostok, în Extremul Orient, purtând pancarte pe care se putea citi: "Nu impozitelor" sau "Destul cu protecţia acordată oligarhilor pe spezele poporului".

Organizată de Partidul Comunist, partidul liberal Iabloko şi mişcarea de opoziţie Solidarnost, manifestaţia din Vladivostok nu a primit autorizaţie decât vineri seara, potrivit unuia dintre participanţi.

O banderolă pe care se putea citi "Putin, trage-ţi un glonţ în cap!" a fost retrasă la cererea unui reprezentant al autorităţilor.

Opozanţii au cerut ca partidul de guvernământ Rusia Unită al premierului Vladimir Putin să fie declarat vinovat pentru scăderea nivelului de trai în Rusia şi pentru înlăturarea poporului din deciziile privind viitorul ţării.

Ei au cerut, de asemenea, scăderea nivelului taxelor pentru maşinile străine la mâna a doua, majorate la sfârşitul lui 2008 de Guvern pentru a favoriza constructorii ruşi. Această decizie a determinat deja mai multe manifestaţii, deoarece aproximativ 200.000 de persoane lucrează în importul, vânzarea şi întreţinerea maşinilor străine în regiunea Vladivostok.

La Sankt Petersburg, circa 1.000 de manifestanţi cereau demisia lui Putin sau micşorarea tarifelor la serviciile municipale, precum şi păstrarea centrului cultural al oraşului.

"Dacă nu există schimbări în modul de gestionare a ţării în viitorul apropiat, ţara noastră va înceta să existe: se va prăbuşi sub greutatea corupţiei şi a alegerilor politice proaste", a declarat un manifestant, Vadim Aleksandrov, în vârstă de 43 de ani.

La Irkuţk, în Siberia, aproximativ 500 de persoane manifestau împotriva redeschiderii, aprobate de Putin, a unei fabrici de hârtie care deversa deşeuri în lacul Baikal, cea mai mare rezervă de apă dulce din lume.

La nivel general, manifestanţii critică, în toată ţara, scăderea nivelului de trai. "Am venit pentru că sunt îngrijorat de creşterea preţului la electricitate şi la gaz. Am o pensie mică şi trebuie să mă descurc cu ea", afirmă Ivan, un bătrân în vârstă de 72 de ani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici