Conform Surselor, Marco Rubio a înaintat luna trecută, Departamentului Trezoreriei o recomandare pentru deschiderea unei anchete împotriva Universității Harvard, acuzată că ar fi colaborat cu oficiali chinezi sancționați în cadrul unei conferințe internaționale.
Demersul lui Rubio reprezintă o escaladare a conflictului dintre administrația Trump și universitatea de elită. Casa Albă a criticat lipsa de reacție a universității la antisemitism, dar și colaborările cu instituții străine, inclusiv din China. În paralel, Harvard se confruntă cu multiple investigații federale și cu pierderea unei părți importante a finanțării de la guvernul federal.
În centrul disputei se află o conferință din 2019, „Training Course on Health Financing”, organizată de Harvard, Banca Mondială și Administrația Națională de Asigurări de Sănătate din China. Conform unor arhive online și unor surse interne, în unele ediții ale evenimentului ar fi participat reprezentanți ai X.P.C.C., organizație sancționată din 2020 pentru abuzuri grave împotriva drepturilor omului. Dacă acuzația se confirmă, ar putea constitui o încălcare a regimului sancțiunilor impus de SUA.