Prima pagină » Știri externe » Marco Rubio exclude candidatura sa la președinția SUA în 2028 dacă JD Vance va intra în cursă

Marco Rubio exclude candidatura sa la președinția SUA în 2028 dacă JD Vance va intra în cursă

Secretarul de stat american Marco Rubio a exclus ideea de a candida din partea Republicanilor la alegerile prezidențiale din SUA din 2028, dacă actualul vicepreședinte, JD Vance, decide să intre în cursă.
Marco Rubio exclude candidatura sa la președinția SUA în 2028 dacă JD Vance va intra în cursă
Marco Rubio. Sursa foto: Hepta via Mediafax Foto

Secretarul de stat american Marco Rubio exclude ideea de a candida la președinția SUA în 2028, dacă vicepreședintele JD Vance decide să intre în cursă pentru a deveni succesorul lui Donald Trump.

„Dacă JD Vance va candida la președinție, el va fi candidatul nostru și eu voi fi unul dintre primii care îl vor susține”, a declarat Marco Rubio într-un interviu acordat revistei Vanity Fair, notează agenția EFE.

Rubio și Vance sunt considerați principalii aspiranți la succesiunea lui Trump, care în 2028 nu va mai putea candida pentru un nou mandat, întrucât Constituția SUA permite doar două mandate.

Afirmațiile secretarului american de stat vin în contextul în care Trump în luna octombrie a anului trecut, a susținut ideea ca Vance și Rubio să formeze o candidatură comună. Trump nu a specificat cine ar fi candidatul principal și cine vicepreședintele.

„Cred că dacă ar forma vreodată o echipă, ar fi de neoprit. Nu cred că cineva s-ar opune nouă”, spunea Trump la momentul respectiv.

În anul 2016, Marco Rubio a candidat la nominalizarea partidului său pentru alegerile prezidențiale. În cele din urmă, el a fost învins de Trump, după o campanie marcată de confruntări verbale dure între cei doi.