Marea Britanie modifică nivelul de alertă teroristă după atacurile islamiste din Franţa şi Austria

  • Guvernul de la Londra a anunţat, marţi seară, creşterea gradului de alertă teroristă la nivelul "sever", o decizie adoptată din raţiuni de precauţie, în contextul atacurilor islamiste din Franţa şi Austria.
1455 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie modifică nivelul de alertă teroristă după atacurile islamiste din Franţa şi Austria

Marea Britanie modifică nivelul de alertă teroristă după atacurile islamiste din Franţa şi Austria

"Este vorba de o măsură de precauţie, ca urmare a momentelor teribile pe care le-am văzut în Franţa săptămâna trecută şi în Austria, seara trecută", a declarat Priti Patel, ministrul britanic de Externe, conform agenţiei Reuters.

Până acum, alerta privind riscurile teroriste era la nivelul "substanţial", însemnând că un atac terorist era "probabil". Nivelul "sever" presupune că un atac terorist este "foarte probabil".

Nivelul de alertă teroristă este stabilit de Centrul Comun britanic pentru Analize în domeniul Terorismului, coordonat de Agenţia pentru securitate internă (MI5).

 
Un atac armat a avut loc luni seara, în jurul orei 22.00, ora României, în centrul Vienei, ultima seara înainte de introducerea restricţiilor de noapte. Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atacul, marţi seara.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici