Mark Rutte, premierul olandez: Discuţiile despre noile relaţii dintre UE şi Marea Britanie trebuie să înceapă rapid

Uniunea Europeană şi Marea Britanie trebuie să facă un progres rapid al problemelor iniţiale ale negocierilor pentru Brexit şi să înceapă curând să discute despre noul lor acord comercial şi relaţia politică, a declarat sâmbătă premierul olandez Mark Rutte, citat de Reuters.

852 afișări
Imaginea articolului Mark Rutte, premierul olandez: Discuţiile despre noile relaţii dintre UE şi Marea Britanie trebuie să înceapă rapid

Mark Rutte, premierul olandez: Discuţiile despre noile relaţii dintre UE şi Marea Britanie trebuie să înceapă rapid (Imagine: Hepta)

Rutte a afirmat că cele două părţi trebuie să ajungă prima dată la un acord în privinţa frontierei cu Irlanda, a obligaţiilor financiare ale statului britanic şi a drepturilor cetăţenilor UE şi Marii Britanii ce trăiesc peste hotare.

”Mai întâi trebuie să aibă loc suficient progres asupra acestor chestiuni precum obligaţiile financiare, drepturile oamenilor, dar apoi urmează un moment clar, ce nu poate dura prea mult, pe care trebuie să-l gestionezi cum trebuie, pentru a putea vorbi despre relaţii viitoare”, a spus premierul olandez.

Guvernul irlandez urmăreşte aprobarea unui document special în cadrul summitului extraordinar al UE de sâmbătă privind Brexit, potrivit căruia dacă Irlanda se va reunifica, atunci Irlanda de Nord ar reintra automat în UE.

Republica Irlanda ar urma să le transmită celor 26 de parteneri europeni că Acordul de la Belfast din 10 aprilie 1998 (cunoscut ca Acordul din Vinerea Mare) conţine un mecanism specific pentru o Irlandă unită, iar noua entitate ar deveni în mod legal un membru al Uniunii Europene.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici