Medvedev respinge criticile opoziţiei faţă de modul de derulare a scrutinului legislativ

Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că nu este de acord cu criticile formulate de opoziţie în timpul protestelor fără precedent de sâmbătă faţă de rezultatele scrutinului legislativ din 4 decembrie.

136 afișări
Imaginea articolului Medvedev respinge criticile opoziţiei faţă de modul de derulare a scrutinului legislativ

Dmitri Medvedev (Imagine: Mediafax foto/AFP)

"Nu sunt de acord nici cu sloganurile, nici cu declaraţiile manifestanţilor", care au denunţat fraude şi au solicitat repetarea scrutinului, a spus Medvedev.

Preşedintele rus a subliniat totuşi că orice persoană are dreptul să îşi exprime opinia şi să protesteze. "Potrivit Constituţiei, cetăţenii ruşi au dreptul să se exprime şi să se reunească liber. Sigur, totul trebuie să respecte cadrul legal".

Premierul Vladimir Putin părea supus presiunilor duminică, după manifestaţiile de sâmbătă în semn de protest faţă de victoria partidului Rusia Unită în alegerile parlamentare.

Între 50.000 şi 80.000 de persoane au manifestat sâmbătă la Moscova şi Sankt-Petersburg, contestând rezultatele scrutinului de duminica trecută. "Rusia va fi liberă" şi "Putin este un hoţ", scandau manifestanţii, denunţând presupuse fraude semnalate în scrutinul parlamentar.

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al premierului Vladimir Putin, a catalogat aceste acţiuni drept "proteste democratice ale unei părţi a populaţiei care este nemulţumită de rezultatele oficiale". "Noi respectăm punctul de vedere al manifestanţilor, ascultăm ce spun şi vom continua să îi ascultăm", a spus Peskov.

Mii de persoane au protestat sâmbătă şi în Extremul Orient rus, în cadrul zilei de mobilizare pentru denunţarea rezultatelor alegerilor desfăşurate duminica trecută. Manifestaţiile au fost fără precedent de la venirea la putere a lui Vladimir Putin în anul 2000. Până acum, în ultima săptămână, forţele de ordine au reţinut 1.600 de protestatari la Moscova şi Sankt-Petersburg.

"Anulaţi scrutinul!", au strigat circa 500 de manifestanţi la Vladivostok. La Habarovsk, tot în Extremul Orient rus, au protestat circa 400 de persoane. Proteste similare au avut loc în mai multe oraşe din Siberia, dar şi în regiunea Urali.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici